monitorulcj.ro Menu
Economie

Farmec deţine una dintre cele mai complexe reţele de distribuţie din ţară, cu 10 reprezentanțe și peste 350 specialiști în vânzări (P)

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunţă dezvoltarea şi modernizarea propriei reţele de distribuţie.

Aceasta însumează, în prezent, 350 de specialiști în vânzări și 10 reprezentanțe la nivel național.

“Reţeaua de distribuţie Farmec are o istorie de peste 20 de ani şi a fost mereu o resursă extrem de valoroasă pentru noi. De-a lungul acestui timp, s-a investit constant în modernizarea şi dezvoltarea sa, astfel încât să dispunem în prezent de una dintre cele mai eficiente sisteme de distribuție din ţară. Profesionalismul angajaţilor noştri și capacitatea acestora de a susține diferite tipuri business ne-au determinat să punem la dispoziţie serviciile noastre și partenerilor externi. La nivel operaţional, sistemul nostru de distribuţie este capabil să susțină, în afară de activităţile proprii, şi pe cele ale altor companii. Considerăm că, începând cu acest an, ne putem asocia cu alte companii care își doresc să beneficieze de serviciile rețelei noastre de distribuție”, a declarat Codrean Pop, Director de Vânzări Farmec.


Compania clujeană dispune de o amplă acoperire naţională și de multiple canale de distribuție. Cele 10 sucursale la nivel național cuprind 7 depozite în cele mai importante oraşe din ţară (Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Pitesti, Iaşi, Focşani) şi 3 puncte de lucru în Constanta, Craiova şi Baia Mare.

Echipa de distribuție formată din 350 de specialiști în vânzări include peste 90 agenţi de comandă și peste 50 de agenţi de distribuţie. Aceștia dispun de o flotă de autovehicule formată din 130 de autoturisme, 44 de autovehicule comerciale şi 11 autovehicule de distribuție grea.


La nivel național, produsele companiei Farmec sunt comercializate în peste 22.500 de puncte de vânzare.

La nivel internațional, compania este prezentă în aproximativ 30 de țări, având totodată 7 magazine de brand, deschise alături de parteneri.


Farmec a înregistrat în anul 2016 o creştere a cifrei de vânzări de 14% faţă de anul 2015.

Extinderea reţelei de distribuţie este inclusă în strategia generală de dezvoltare a companiei  Farmec pentru anul 2017. Aceasta prevede creșterea cifrei de afaceri cu peste 10% în acest an, deschiderea a 15 noi magazine de brand în ţară şi extinderea portofoliului prin lansarea de noi game și produse.

Etichete: cluj farmec