Economie
Câtă bere beau românii și pe ce loc suntem în Europa
Românii beau mai multă bere la sticlă, dar se remarcă și o rafinare a gustului pentru sortimentele mai scumpe, potrivit datelor Asociației Berarilor.
15,8 milioane de hectolitri, adică vreo 30 de miliarde de beri, atât s-a băut anul trecut în România. Asta înseamnă că am cheltuit cam 4 miliarde de lei numai pe bere în 2016. În medie, în fiecare gospodărie s-au consumat 13 litri lunar, ceea ce ne plasează pe locul 7 în Uniunea Europeană. Cehii sunt pe primul loc.
În materie de bere, românii sunt consecvenți - consumă 97% bere produsă aici. O mică parte din berea românească este și exportată în țări ca Ungaria, Turcia, Italia, Republica Moldova și Bulgaria.
Tot potrivit datelor Asociației, deși pentru tot mai mulți români ambalajul contează, jumătate dintre consumatori rămân deocamdată atașați de berea la PET. Procentul scade însă an de an, în favoarea sticlei.