monitorulcj.ro Menu
Economie

Pragul de 4,55 a devenit o constantă pentru euro

Piața valutară a fost ieri apatică iar leul a continuat să evolueze contrar tendinţelor din regiune, depreciindu-se ușor față de euro.

Cursul euro a crescut de la 4,5481 la 4,5505, tranzacțiile realizându-se din nou într-un culoar deosebit de îngust, 4,55 – 4,553 lei, astfel că la ora 14:00 cotațiile erau de 4,548 – 4,551 lei, fiind a opta ședința consecutivă în care cursul se menține în jurul pragului de 4,55 lei.

Se observă că leul a avut un parcurs stabil însă el s-a "rupt" de celelalte monede din regiune care s-au apreciat față de euro. Pentru următoarele zile este de așteptat să nu fie testat pragul de 4,56 lei, care a devenit în opinia analiștilor pragul de rezistentă al euro și care este luat în considerație pentru eventuale intervenții de către BNR.


Cursul dolarului american a coborât ușor, de la 4,1876 la 4,1865 lei, însă cotațiile din piața valutară au crescut la 4,178 – 4,192 lei.

Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale la 1,095 – 1,097 franci/euro, iar media a coborât de la 4,1564 la 4,1525 lei.


În regiune, moneda poloneză fluctua între cotațiile de acum două zile, de 4,208 – 4,23 zloți, iar cea maghiară se aprecia ușor, la 310,4 – 310,7 forinți.

În lipsa unor date fundamentale importante sau evenimente deosebite pe plan geo-politic, volatilitatea perechii euro/dolar era redusă, 1,0854 – 1,0898 dolari, valori aproape identice cu cele de miercuri.


Investitorii rămân atenți la politicile principalelor bănci centrale. Măsurile de relaxare cantitativă ale BCE, precum dobânda-cheie de aproape 0%, au rolul de a slăbi euro, pentru a facilita exporturile europene, iar scumpirea creditelor de către Rezerva Federală americană poate avea ca efect aprecierea dolarului.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​


Radu Georgescu