monitorulcj.ro Menu
Economie

Frumuseţea clujencelor, afectată de scăderea economică

Serviciile de înfrumuseţare nu sunt o prioritate pentru majoritatea clujencelor.

Odată cu scăderea veniturilor populaţiei, au scăzut şi afacerile din acest sector.

Dacă în America „industria frumuseţii”, prin saloanele de coafură şi frizerii, a fost unul dintre puţinele segmente care au înregistrat creştere în perioada de scădere economică, conform New York Times, în Cluj afacerile care „se îngrijesc” de înfăţişarea clienţilor au scăzut.

Monitorul a luat prin sondaj o listă cu saloane de înfrumuseţare existente în Cluj-Napoca în anul 2007. Astfel, am aflat că multe dintre ele s-au închis, fie din cauza instalării crizei, fie din cauza lipsei de experienţă a managementului în acest domeniu.

„Nu e o afacere uşor de manageriat, am întâmpinat probleme deoarece cheltuielile estimate în cadrul planului de afaceri au fost mult depăşite ulterior”, a precizat managerul unui salon închis în prezent. Un alt neajuns invocat de manager este nestatornicia personalului, care odată cu plecarea ia şi o parte dintre clienţii firmei rămaşi fideli persoanei care prestează serviciul.

În cazul majorităţii saloanelor şi frizeriilor, numărul de servicii prestate a scăzut, chiar dacă nu au pus proprietarii în situaţia falimentului. Astfel, frumuseţea pare a nu reprezenta una dintre priorităţi printre clujence, acestea mergând să se tundă sau să se vopsească mai rar, după cum menţioneză doamna Geta, coafeză cu experienţă de peste 20 de ani.

Numărul stiliştilor în creştere

Chiar dacă afacerile au scăzut în acest sector, numărul celor care doresc să facă o meserie din hair-styling este tot mai mare, prin urmare şi numărul cursurilor de pregătire a crescut. Spre exemplu, En Vogue, unul dintre saloanele din Cluj care promite iniţiere în tainele tunsului sau ale culorii a dublat numărul cursanţilor, deşi o sesiune de training nu e tocmai ieftină. Preţurile specializărilor încep de la 250 euro pe săptămână, iar preţul unei păpuşi cu păr lung pentru exerciţiu este de 350 ron. Totuşi, înscrierea la cursuri nu este condiţionată de obţinerea diplomei de Bacalaureat, ceea ce reprezintă unul dintre elementele de atractivitate ale cursului.