monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro a crescut la casele de schimb la peste 4,7 lei

Evoluția negativă la nivel global a piețelor bursiere a dus la reducerea interesului în plasamente riscante, cum sunt considerate și monedele de la margine zonei euro.

Cursul euro a crescut ieri de la 4,6646 la 4,6650 lei, fiind a șasea ședință consecutivă în care media s-a plasat peste 4,66 lei.

Transferurile de ieri dimineață s-au realizat la un maxim de 4,668 lei, nivel apropiat de recordul istoric de 4,6679 lei, atins în 23 ianuarie. Treptat cotațiile au scăzut spre 4,665 lei, iar cele de la ora 14:00 erau de 4,666 – 4,669 lei.


Pe lângă factorii externi la deprecierea leului contribuie și tensiunile politice locale dar și informaţiile privind evoluţiile sectoriale din ianuarie, cu decelerări şi chiar scăderi semnificative faţă de cele din luna decembrie, apărute în ciuda datelor pozitive din 2017 ale economiei românești.

Perspectivele raportului euro/leu sunt negative pentru casele bancare de schimb valutar, care au început deja să afișeze cotații de vânzare de peste 4,7 lei, maximul de 4,7490 lei fiind utilizat de BRD.


Investitorii de pe piețele internaționale așteaptă prima ședință a Comitetul pentru Politică Monetară al Rezervei Federale (FOMC) care se va desfășura sub conducerea lui Jerome Powell.

Piețele vor fi atente la discursul care va urma întâlnirii, care ar trebui să dea indicii asupra numărului de majorări ale dobânzii de politică monetară, fie trei, așa cum s-a anunțat anul trecut, fie patru, cum se anticipează pentru a se evita supraîncălzirea economiei americane.


Politică monetară a Fed poate face dolarul mult mai atractiv reducând interesul pentru plasamentele în acțiuni sau materii prime.

Cursul dolarului a crescut de la 3,7833 la 3,7930 lei, cotațiile din piața loală fluctuând între 3,786 și 3,808 lei.


Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,169 – 1,173 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 3,9860 la 3,9829 lei.

Indicele ROBOR la trei luni a stagnat în a treia ședință consecutivă la 2,03%, însă cel la șase luni a crescut de la 2,36 la 2,37% iar cel la nouă luni de 2,43 la 2,45%.


Perechea euro/dolar cobora la 1,2258 – 1,2325 dolar iar indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora 8213.17 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu