monitorulcj.ro Menu
Economie

Vecinii roşienilor văd beneficiile din exploatarea aurului

Primarul comunei Bucium, Cornel Napău, susţine, printr-o scrisoare deschisă, că exploatarea minieră din Roşia Montana este favorabilă şi localnicilor din comunele învecinate

“Noi, cei din Bucium, ne aflăm la o mică distanţă de Roşia Montană, unde o companie propune un minerit modern şi responsabil,iar buciumanii îşi doresc ca proiectul minier de la Roşia Montană să demareze pentru ca să aibă locuri de muncă la ei acasă.

Şi eu m-am născut într-o familie de mineri. Tatăl meu a fost topograf miner, lucrând în primii ani până la închidere, la mina de aur din Bucium Izbita şi apoi la Exploatarea Minieră din Roşia Montană, urmând ca eu sa lucrez 12 ani în Valea Jiului la Institutul Naţional de Securitate Minieră.

Suntem implicaţi efectiv atât eu, ca şi primar al localităţii Bucium, cât şi Consiliul Local Bucium în susținerea acest proiect al companiei Roşia Montană Gold Corporation. L-am susţinut întotdeauna, îl susţinem pentru că generează locuri de muncă de care comuna noastră are foarte mare nevoie, fiind o zonă monoindustrială, minieră.

Pe raza comunei Bucium există doar câteva instalaţii de debitare a materialului lemnos, dar care nu generează suficente locuri de muncă. Majoritatea locuitorilor din comuna Bucium sunt mineri pensionari. Mai sunt tineri care lucrează şi la Cuprumin Roşia Poieni.

Noi ne dorim să pornească mina de la Roşia Montană care sunt sigur că va genera locuri de muncă şi pentru buciumani. Numai aşa vom putea păstra tinerii în zonă, să nu plece, să nu îşi lase părinţii şi bunicii fără ajutor, iar Bucium să nu ajungă o comună îmbătrânită.

Suntem convinşi că proiectul de la Roşia Montană va aduce beneficii considerabile, din punct de vedere economic şi social, atât roşienilor, cât şi comunităţilor vecine.”

 

Cornel Napău

Primarul comunei Bucium