monitorulcj.ro Menu
Economie

A cincea ședință de scădere pentru euro

Leul s-a apreciat ieri față de principalele valute, în condițiile în care lira turcească și-a temperat scăderea, după ce Qatarul a anunțat că va injecta 15 miliarde de dolari în economia de pe cele două maluri ale Bosforului.

Cursul euro a scăzut de la 4,6483 la 4,6434 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,641 și 4,649 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,644 lei.

Menținereai tonului critic al președintelui Trump la adresa politicii monetare a Rezervei Federale au semănat teamă și confuzie în rândul investitorilor, ceea ce a produs deprecierea dolarului american. Media acestuia a coborât de la 4,0737 lei la 4,0320 lei, iar cotațiile lui fluctuau între 4,025 și 4,045 lei.


Reducerea aversiunii față de risc, care a stimulat plasamentele în monede considerate drept „refugii sigure", a făcut ca moneda elvețiană să se deprecieze la 1,136 – 1,141 franci/euro iar media ei a scăzut de la 4,0891 la 4,0809 lei.

În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat în a treia zi consecutivă la 3,27%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,43 la 3,42%. Indicele la nouă a stagnat la 3,50% iar cel la 12 luni la 3,56%.


Monedele din regiune aveau o evoluție ușor apreciativă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,301 și 4,311 zloți iar cea maghiară între 323 și 324 forinți.

Dolarul pierdea teren în fața unui coș comun al principalelor valute, după ce preşedintele american a afirmat că China şi Europa manipulează cursul monedelor lor, criticând, de asemenea, majorările de dobânzi operate de Rezerva Federală.


Aceste declarații au permis investitorilor care au cumpărat euro ieftin să treacă pe poziții de vânzare, astfel că moneda unică a crescut la 1,1481 – 1,1541 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 6.455,22 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Etichete: curs euro scadere