monitorulcj.ro Menu
Economie

Fermier din Apuseni: „Mi-am vândut toate animalele, plec din țara pe care o iubesc”

Ioan Bocșa, fermier român din Apuseni, a luat o decizie radicală la care nu credea vreodată că va ajunge. După nopți nedormite, cu numeroase piedici puse activității sale agricole, crescătorul de animale din județul Alba a decis să plece din țară.

“Când am plecat la drum în 2008 cu zootehnia, cu fondurile europene, cu subvențiile, aveam o cotă de lapte, subvenție pe cap de bovină, subvenție pe teren. Apoi am accesat Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență, a fost mai bine. Când or văzut – nu știu de unde o venit necazul cu pesta, au oprit târgurile. Am avut 7 vaci cu lapte, am avut porci, am avut păsări. Am vândut tot și luna aceasta, după data de 15 plec în Germania la muncă. Ce m-a determinat să iau această hotărâre? În momentul în care am văzut samsarii că au venit la poarta mea, la ușa grajdului meu și îmi fac ei prețul la munca mea, mă uitam spre soare: chiar așa de rău să ne fie?”, a spus fermierul, citat de agrointel.ro.

Problemele cu care se confruntă fermierul din Apuseni au crescut de la an la an. “Mi s-a tăiat cota de lapte, subvențiile mi s-au diminuat. Când ne-am dezvoltat și aveam tot ce trebuia, apoi dintr-o dată am ajuns în colaps financiar, într-un circuit închis că dădeam laptele la porci”, a mai precizat Bocșa, care și-a vândut animalele pe care le avea, și-a băgat tractorul în garaj, alături de restul utilajelor agricole, iar acum numără zilele până la plecarea din țară.


Pleacă însă cu sufletul greu pentru că țara pe care o iubește și unde și-a dorit mereu să facă ceva nu poate să depășească problemele cu care se confruntă.

Pleacă însă cu sufletul greu pentru că țara pe care o iubește și unde și-a dorit mereu să facă ceva, nu poate să depășească problemele cu care se confruntă.


“În Germania voi câștiga 1.800 de euro pe lună, bani pe care nu-i fac cu vacile tot anul aici acasă. Dar nu pentru bani merg, ci pentru că efectiv nu mai pot să trăiesc aici, la noi în Apuseni. Nu e numai problema cu samsarii, dar țăranul român are numai de suferit. Și când am accesat fondurile europene mergeam de la Abrud la Alba Iulia să mi se spună că am nevoie de o adeverință, mă întorceam, luam adeverința, iar 80 de kilometri pe drum, apoi îmi cereau altceva. Stăteam noaptea pe marginea patului și mă gândeam noaptea că nu se poate așa ceva, nu e normal ce trăiesc și cât muncesc, să nu am trai liniștit cu toată truda într-o țară pe care, în ciuda tuturor necazurilor, o iubesc”, a mărturisit Ioan Bocșa.

Etichete: Animale apuseni fermier