monitorulcj.ro Menu
Economie

Boc: Proiectul Roşia Montana trebuie abordat cu responsabilitate

Premierul Emil Boc a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că proiectul Roşia Montana trebuie abordat cu maximă responsabilitate, iar el va formula un punct de vedere final doar după ce specialiştii de la Mediu şi Economie vor da anumite răspunsuri.

 

“Părerea mea este aceeaşi, neschimbată. Este un proiect pe care trebuie să-l abordăm cu maximă responsabilitate şi, din punctul meu de vedere, sunt două aspecte care trebuie lămurite pe deplin. Aspectul de mediu, iar autorităţile în domeniu trebuie să dea răspuns dacă acest proiect răspunde sau nu exigenţelor de mediu, aşa cum sunt ele valabile în UE. În al doilea rând, formula actuală a contractului, din punctul meu de vedere, poate fi îmbunătăţită pentru a aduce beneficii suplimentare statului român.Şi aici, specialiştii trebuie să îşi spună cuvântul”, a spus Emil Boc. Premierul a menţionat că, în funcţie de aceste răspunsuri, va formula punctul său final de vedere, dar că, până atunci, “cei de la Mediu şi Economie trebuie să dea răspunsuri la aceste întrebări pentru că proiectul nu poate fi promovat în orice condiţii şi fără a discuta direct care sunt implicaţiile lui, pe toate palierele”.