monitorulcj.ro Menu
Economie

Turismul balnear, creștere semnificativă în 2018 datorită voucherelor de vacanță

Ce stațiuni sunt în Cluj și împrejurimi și ce prețuri de intrare au?

Voucherele de vacanță au fost mană cerească pentru antreprenorii din turismul balnear, în 2018, stațiunile înregistrând chiar și cu 30% creștere a veniturilor.

„Pentru noi, acest moment este de neratat. Este pentru prima dată când Guvernul vine cu un program la dispoziţia noastră, a turismului balnear. Vom putea relansa turismul balnear românesc dacă creăm un parteneriat între investitori şi primării. Să concepem o altă relaţie între investitori şi comunităţile locale. Este mai mult decât clar pentru mine că nu se pot dezvolta comunităţile fără investiţii serioase, în special din mediul privat. Pe de altă parte, primarii sunt foarte importanţi pentru atragerea de bani prin proiecte locale de la Fondul de modernizare a staţiunilor balneare atestate conform legii”, a precizat Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).


Acesta a subliniat că este nevoie de proiecte care să găsească acoperire pentru finanţare.El a apreciat că deşi turismul balnear are circa 30% din totalul locurilor de cazare din România, investiţiile se amortizează în 15-20 ani, fiind cea mai mare perioadă de timp comparativ cu litoralul sau cu hotelurile din marile oraşe.

Nicu Rădulescu a opinat că este încă mult de făcut pentru a ajunge la cum erau staţiunile balneo din România în perioada interbelică, în anii 1930.


Acesta a apreciat ca desi turismul balnear are circa 30% din totalul locurilor de cazare din Romania, investitiile se amortizeaza in 15-20 ani, fiind cea mai mare perioada de timp comparativ cu litoralul sau cu hotelurile din marile orase.

Cu ce se laudă Clujul?

Parcul Balnear Toroc


Cei 40.000 de metri pătrați ai parcului balnear Toroc cuprind terenuri sportive (tenis și fotbal), bazine pentru copii, bazine cu nămol și un bazin cu apă sărată. Nu lipsesc cabinele de hidromasaj ți sauna (incluse in pret). Pauza de relaxare poate continua cu o cafea sau chiar un meniu savurat la terasa-restaurant. Aici există piscine acoperite, care funcționează pe toată perioada anului.

Preturi: 15 lei/adult, copii sub 10 ani gratuit. De luni până vineri, dupa ora 16:00, taxa pentru adulți este de 10 lei. Puteti face si abonament, daca planuiti o vacanta intreaga: 80 lei/luna, cu acces de luni pana vineri.


Salt resort Cojocna

Situat la 25 km de Cluj-Napoca. Puteți face băi cu namol, sauna sau împachetări cu ciocolată. Noile amenajari au luat în calcul existența unor dușuri exterioare și interioare, vestiare și spații destinate jocurilor de agrement.


Prețuri: 50 lei/adult, 35 lei/copil (în timpul săptămânii), 70 de lei în week-end, 40 lei/copii .

Băile Figa

Stațiunea Băile Figa din județul Bistrița – Năsăud este la 80 km distanță de Cluj-Napoca, așa că la bazine veți descoperi mulți clujeni veniți la relaxare. N-ar fi o problema daca va ganditi sa ajungeti la strand in anotimpul rece, pentru ca exista bazine cu apa incalzita la 32 de grade Celsius. Puteti face si jacuzzi cu apa fierbinte sau normala sau puteti sa va relaxati – cei pentru care miscarea inseamna relaxare – la sala de fitness, contra unei sume modice de 2 lei/persoana.

Prețuri: 15 lei/persoana intrare parc balnear, 10 lei pe zi intrare bazin acoperit.

Geoagiu Bai

Intre Alba-Iulia și Orăștie, mai exact, cu aproape 20 km înainte să ajungeți în Orăștie, veți descoperi stațiunea Geoagiu-Băi. Istoria ei se pierde în timp, undeva pe vremea dacilor si a romanilor. Ștrandul dispune de trei bazine cu apă termala (32 – 33 grade) și plaje amenajate cu gazon și nisip.

Prețuri: 20 lei/adult, 15lei/copii si pensionari (sezlong – 5 lei/zi)

Strandul de la Tășnad

La granita cu Ungaria si Ucraina se afla aceasta localitate mica, Tasnad (la 60 km distanta de orasul Satu-Mare), renumita insa pentru apele termale cu care a fost binecuvantata. Va puteti relaxa intr-unul din cele sase bazine cu apa termala din cadrul complexului (patru bazine cu apa termala pentru adulti, un bazin pentru copii si un bazin cu apa rece). Apa termala din Tasnad este indicata in tratarea bolilor reumatismale, neurologice periferice cronice, ginecologice cronice, endocrine sau a bolilor de metabolism. Anul acesta au fost date in folosinta trei noi terenuri de sport – fotbal pe nisip, volei pe nisip si unul de tenis cu piciorul, pe gazon.

Prețuri: 15 lei/adult, 10 lei/copii, pensionari, elevi, studenți.

Mai multe sugestii găsiți AICI 

Citește și Voucherele de vacanță au scumpit litoralul românesc! Ce oferte aleg clujenii pentru anul acesta?