monitorulcj.ro Menu
Economie

De ce pierd agenţiile de turism milioane de euro?

Peste 10000 de români ar fi participat la meciurile echipei naţionale de fotbal dacă România ar fi mers la turneul final Euro 2012 din Ucraina şi Polonia, potrivit estimărilor agenţiilor de turism, care pierd astfel în jurul de 10 milioane de euro din cauza ratării calificării.

Potrivit agenţiilor, la Euro 2008, care a avut loc în Austria şi Elveţia, au fost prezenţi şi câteva mii de suporteri veniţi din România. Acesta a fost ultimul campionat la care a participat echipa naţională. Cu două meciuri înainte de încheierea campaniei de calificare, echipa naţională de fotbal a României are şanse infime să participe la Euro, care se va desfăşura între 8 iunie şi 1 iulie 2012.