monitorulcj.ro Menu
Economie

Cu cât se vinde un apartament semifinisat la Cluj?

Prețurile apartamentelor din blocuri noi, în stadii semifinisate concurează cu apartamentele din blocuri vechi complet mobilate.

Prețurile minime ale locuințelor din noile ansambluri rezidențiale care se construiesc la Cluj-Napoca ajung până la 1.700 euro/mp, conform statisticilor portalului imobiliar Flatfy.

“Cluj-Napoca este unul dintre orașele în care, în ultimii ani, au fost construite cele mai multe ansambluri rezidențiale. Renumit datorită universităților de renume, dar și pentru numeroasele companii internaționale, de tehnologia informației și nu numai, orașul a atras mulți dezvoltatori imobiliari.


Piața imobiliară a atins cele mai înalte cote, iar pe parcursul anului 2018 chiar a depășit nivelul prețului mediu/mp din București, devenind orașul cu cele mai scumpe locuințe din România. Datorită cererii mari de locuințe, dezvoltatorii au construit locuințe și în localitățile învecinate precum Florești sau Gilău”, susțin experții de la Flatify.

“Apartamente cu 1-3 camere, dar și case moderne se află în oferta dezvoltatorilor. Pentru a oferi cât mai multe beneficii clienților, unii constructori au creat parcări, zone de relaxare, parcuri și săli de sport pentru locatari.


Locuințele sunt legate la toate utilitățile publice și sunt dotate cu ceasuri individuale pentru consumul de gaz, apă și curent. Pentru a spori confortul și securitatea, o parte din dezvoltatori au implementat sisteme de supraveghere video.

Pentru a facilita plata unei locuințe din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, dezvoltatorii imobiliari din Cluj-Napoca oferă posibilitatea de a efectua plata în diverse moduri: plata integrală, credit imobiliar, credit ipotecar, credit Prima Casă, chiar rate la dezvoltator (ofertă disponibilă doar la unii). În capitala Transilvaniei se află în construcție o serie de ansambluri rezidențiale care urmează să fie finalizate în anii viitori”, informează reprezentanții portalului.


Cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca
(ansamblu, dezvoltator, preț de pornire)

Ceconi Residence (Ceconi)                                 1.700 euro/mp
Viva City Residence (Viva City)                            1.620 euro/mp
Star Residence (Stern Immobilien)                       1.584 euro/mp
Maurer Panoramic (Maurer Imobiliare)                  1.582 euro/mp
Albini 140 (Albini 140)                                         1.557 euro/mp
Sophia Residence (Adalgo Mirus)                         1.486 euro/mp
Beauciel (EBS Investment)                                   1.415 euro/mp
Avella (Hexagon Developments)                            1.400 euro/mp
Sunny Prime (Doralex)                                         1.400 euro/mp
Solaris Park (Solaris Development)                        1.395 euro/mp