monitorulcj.ro Menu
Economie

Ce posturi sunt disponibile acum în administrația publică din Cluj?

Creșterea salariilor din administrația publică face ca mulți dintre angajații la privat să râvnească la unul dintre joburile puse la bătaie de instituțiile statului.

Lista posturilor vacante este publicată pe site-ul posturi.gov.ro și include oferte de muncă pentru care se pot încă depune aplicații

Oferta este destul de generoasă, peste 70 de oferte de muncă în județul Cluj, sunt postate pe site-ul care anunță locurile vacante la Stat, în timp ce privații oferă peste 1.000 de joburi, potrivit anunțurilor publicate pe site-ul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Cluj.


Cele mai noi oferte din administrația publică clujeană

Vineri, 15 martie, au fost postate 6 anunțuri de angajare. Primăria municipiului Cluj-Napoca caută un lăcătuș mecanic și un îngrijitor clădiri, Școala Gimnazială din Cămărașu caută un secretar și un bibliotecar, iar Muzeul de Istorie Turda caută un muzeograf și un referent de specialitate.

Pe listă mai sunt posturi de asistent medical, bucătar, ingineri, șef serviciu la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, kinetoterapeut debutant la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, dar și de zugrav sau tâmplar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca și lista continuă.


Ce criterii trebuie să îndeplinească candidații?

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

    a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;


    b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

    c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;


    d) are capacitate deplină de exercițiu;

    e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;


    f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

    g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

La acestea se adaugă condiţiile specifice pentru fiecare post în parte.

Spre exemplu, pentru un post de șef oficiu în cadrul Universității „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca se cer  studii superioare – diplomă de licență;  experiență în domeniul implementării sau gestionării proiectelor finanțate din fonduri europene (relevante pentru învățământul superior) de minimum 5 ani și cunoașterea unei limbi de circulație internațională.

Citește și Salariile la stat urcă de aproape două ori mai rapid decât la privat

Monitorul de Cluj a lansat Magnet CV, cea mai nouă platformă online unde puteți găsi sau oferi locuri de muncă. Magnet CV este o platformă interactivă de joburi, utilă pentru foarte mulți angajatori și oameni aflați în căutarea unui serviciu. Anunțurile de angajare sunt disponibile în timp real, putând fi consultate pe fiecare pagină a portalului de știri MonitorulCJ.ro, sporind astfel atât vizibilitatea lor, cât și șansele de a fi văzute de cititorii aflați în căutarea unui loc de muncă.