OPINIE. Problemele din sănătate nu se rezolvă în campania electorală

Aşadar spun specialiştii, a început campania electorală care va dura vreo 18 luni – şi un lucru este sigur, sănătatea va fi una dintre temele principale de campanie electorală şi de acuze reciproce între forţele politice. Care în ultimii 12 ani după aderare au tot promis, unele chiar au avut proiecte care făceau sens, dar fiecare pe al său, în aşa fel încât la schimbarea puterii nimic nu continuă şi nimic nu mai făcea sens.

Diferenţa majoră între campania electorală de azi şi cea de acum 4 ani este însă că în 2019 sistemul sanitar are în buget peste 50% mai mulţi bani (circa 31 miliarde lei în 2016, 47 miliarde lei în 2019), bani despre care mulţi vor spune că nu sunt destui, aşa cum se spunea dealtfel şi în 2015, comentându-se bugetul pe 2016.

Cu atâtea discuţii despre sistemul de sănătate este şi greu să înţelegi ce s-a făcut cu adevărat bine, ce s-a făcut doar din interes pentru a puna mâna pe ceva mărunţiş din cele 47 de miliarde şi ce trebuie făcut în continuare pentru ca banii să meargă la pacienţi. Am mai menţionat că la capitolul “lucruri bune” făcute în 2018 putem bifa noua grilă de salarizare a personalului sanitar, noua listă de medicamente gratuite (am rezerve asupra felului cum a fost făcută, dar era necesară), proiectele de screening şi mai nou propusa co-plată în spitalele private; toate sunt exemple de politici publice durabile. Obiectivul următor este ca după 3-5 ani să tragem linie şi să măsurăm în indicatori ce efecte au avut aceste politici asupra sănătăţii românilor.

Problemele din sistemul sanitar nu sunt de natură electorală, şi este fals să credem că se poate crea un sistem sanitar sustenabil prin măsuri sau proiecte implementate o dată la 4 ani – iar la nivel de legislaţie, fără revizuirea şi modernizarea legii sănătăţii 96/2006 orice altă iniţiativă, oricât de folositoare ar fi pentru pacientul român, este sortită eşecului.

Nevoile din sistem au întotdeauna soluţii de natură tehnică care necesită o analiză, planificare şi control mai amănunţit. Iată trei dintre problemele sistemului care au fost într-una pe agenda publică şi posibilele soluţii non-campanie electorală. Am să las cititorii să fie sau nu de acord cu acestea, însă insist că eu le consider mai degrabă probleme inventate, în spatele lor fiind de fapt interese financiare gigantice, în valoare totală de 47 miliarde lei. Aşadar, includerea acestor teme în campania electorală nu are valoare adăugată, este doar pierdere de timp

Problema 1. Spitalele regionale.

Pentru cei care nu au înţeles încă, miza proiectului nu este finanţarea în sine ci terenul pe care se vor construi, alegerea constructorului şi a celor care le vor dota etc. Aţi ghicit, bani. Iar opoziţia la propunerea de finanţare prin parteneriat public-privat este din nou legată de bani, dar invers decât s-ar crede, şi anume un management privat al acestor instituţii mamut nu va permite risipa de resurse.

Soluţii:

construcţia spitalelor în parteneriat public-privat (valul de opoziţie generat de această variantă arată că este bună);

renunţarea de construcţia de spitale regionale pentru că îndatorează infernal statul pentru următorii 30 de ani, dotarea devine extrem de costisitoare, administrarea este un calvar, transportul angajaţilor în afara oraşelor o misiune imposibilă;

Problema 2. Accesul la inovaţie.

Este un lucru ştiut şi de studenţii la medicină că listele de medicamente şi servicii medicale şi protocoalele de tratament se fac şi se aprobă în birourile companiilor din industria vieţii şi în cabinetele liderilor-de-opinie, cu sprijinul dezinteresat al asociaţiilor de pacienţi. O astfel de abordare este greşită fundamental, pentru că decredibilizează şi aruncă în derizoriu însăşi conceptul de inovaţie.

Soluţii:

listele pozitive de medicamente şi servicii să fie evaluate de National Institute of Clinical Excellence (NICE). NICE oferă consultanţă, ce-i drept nu pe gratis, dar economiile care vor fi făcute şi profesionalismul analizei justifică utilizarea unui arbitru cu reputaţie;

medicamentele non-esenţiale (iî afara listei OMS) să aibă un mecanism de evaluare a tehnologiei la nivel de UE;

Problema 3. Pleacă medicii din ţară

(deşi le-am crescut salariile)

Am mai spus asta şi acum patru ani. Medicii nu plecau (doar) şi cu siguranţă nu pleaca acum (sau nu se întorc) din cauza salariilor. Pleacă pentru că cei 250-300 de lideri-de-opinie care controlează resursele financiare şi umane din sistem sunt un obstacol descurajant în calea competenţei adevărate sau a dezvoltării unei cariere strălucite fără a avea o proptea. E chiar mai rău în perspectivă, pentru că nu e o tendinţă, ci chiar o realitate cum că sistemul devine lăsat moştenire familiilor celor care îl controlează astăzi.

Iar cererea de servicii medicale din Europa de Vest este enormă odată cu creşterea speranţei de viaţă.

Solutii:

dublarea numărului de locuri la facultatea de medicină;

proiect UE de creare a unei grile europene de salarizare pentru personalul cu studii superioare pentru a gestiona migraţia selectivă

Dragoş Damian, CEO Terapia Cluj