monitorulcj.ro Menu
Economie

Consiliul Judeţean cere 16,5 mil. lei de la Nisco Invest

Consiliul Judeţean Cluj s-a înscris oficial în tabelul definitiv al creanţelor împotriva Nisco Invest SRL, firma care trebuia să construiască mall Akademia Center în incinta Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” de pe strada Victor Babeş.

Potrivit datelor aflate la dosarul deschis la Tribunalul Comercial Cluj, Consiliul Judeţean Cluj trebuie să recupereze de la Nisco suma de 16,5 milioane de lei. La acelaşi termen din luna septembrie, Tribunalul Comercial Cluj a admis contestaţia celor de la Quadrante Engenharia e Concultadores şi a dispus înscrierea creanţei de 337.912 lei. Vă reamintim că Tribunalul Comercial Cluj a admis, în primăvara acestui an, cererea creditorului BRD Groupe Societe Generale SA privind deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul societăţii comerciale Nisco Invest. În data de 22 noiembrie, Curtea de Apel Cluj va discuta recursul deschis în dosarul privind insolvenţa Nisco Invest. Nisco nu şi-a mai plătit redevenţa faţă de Consiliul Judeţean Cluj de mai multe luni, iar temenele stabilite în ultimul act adiţional încheiat cu administraţia judeţeană nu au fost respectate. În luna aprilie a anului trecut, s-a încheiat un act adiţional prin care s-au stabilit termene concrete legate de investiţia în centrul comercial Akademia Center. Astfel, în termen de maxim opt luni de la semnarea actului adiţional, Nisco avea obligaţia să reintre în posesia amplasamentului piedut în urma unui proces cu firma Soil Tech Drilling, cea care s-a ocupat de realizarea fundaţiei, iar în maxim 10 luni era obligatorie obţinerea finanţării şi redemararea lucrărilor. Potrivit aceluiaşi document semnat anul trecut, termenul maxim de finalizare a investiţiei era de 30 de luni. Încă de anul trecut, reprezentantul investitorului, Dan Nistor, nu s-a arătat încrezător în faptul că se va reuşi respectarea termenelor specificate în ultimul act adiţional încheiat cu forul judeţean. M.O.