monitorulcj.ro Menu
Economie

Aeroportul Cluj se apropie de pragul de 3 mil. de pasageri în 2019. Peste jumătate de milion de pasageri în primul trimestru al anului

Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul de pe Aeroportul Internațional Cluj în primul trimestru al anului 2019 a fost de peste 560.000 persoane, în creştere comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj este al doilea aeroport din România din punct de vedere al pasagerilor transportați după Aeroportul Internațional “Henri Coandă“ București, iar pentru anul 2019 estimează faptul că va înregistra un trafic de 3 milioane de pasageri.

“Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri şi mărfuri s-au înregistrat pe aeroporturile: Henri Coandă - Bucureşti, Avram Iancu - Cluj-Napoca şi Traian Vuia – Timişoara”, potrivit documentului Transport aeroportuar de pasageri, trimestrul I 2019.


Potrivit documentului, în  trimestrul  I  2019, transportul comercial internaţional de pasageri şi mărfuri (inclusiv poștă) al aeroporturilor deţine ponderea cea mai însemnată în total, astfel: transportul de pasageri: 87,1% la pasageri îmbarcaţi şi 86,1% la pasageri debarcaţi; transportul de mărfuri (inclusiv poştă): 98,3%, atât la mărfuri încărcate cât şi la mărfuri descărcate.

“În  trimestrul I  2019, comparativ cu trimestrul I 2018, s-a  înregistrat o creştere în transportul de pasageri de la 4356,0 mii pasageri la 4644,4 mii pasageri, respectiv cu 6,6%, în timp ce transportul de mărfuri (inclusiv poştă) a scăzut cu 3,7%, de la 11823 tone la 11391 tone”, potrivit documentului citat.


Activitatea aeroporturilor care au înregistrat cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri şi mărfuri se prezintă astfel:

Henri  Coandă- Bucureşti cu 1539,8 mii pasageri  îmbarcaţi şi 1446,1 mii pasageri debarcaţi, respectiv 4371 tone mărfuri încărcate şi 4920 tone mărfuri descărcate;


Avram Iancu-Cluj-Napoca cu 294,3 mii pasageri îmbarcaţi şi 268,7 mii pasageri debarcaţi, respectiv 344 tone mărfuri încărcate şi 490 tone mărfuri descărcate;

Traian  Vuia-Timişoara  cu 172,7 mii pasageri  îmbarcaţi şi 162,3 mii pasageri debarcaţi, respectiv 435 tone mărfuri încărcate şi 829 tone mărfuri descărcate; ƒ


Londra-Luton, primul în topul aeroporturilor de origine și destinație ale pasagerilor

În  transportul  internaţional  de  pasageri,  primele  zece  aeroporturi  de  origine  (de  unde  provin pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt: Londra-Luton 202.573 pasageri, Milano-Bergamo 99.570 pasageri, Munchen 84.707 pasageri, Tel Aviv 76.630 pasageri, Viena 73.209 pasageri, Roma-Ciampino 65.464 pasageri, Madrid-Barajas 63.450 pasageri, Istanbul-Ataturk 60.655 pasageri, Bologna 50.151 pasageri, Paris-Charles de Gaulle 48.093 pasageri.


În  ceea  ce  privește  îmbarcările,  cei  mai  mulţi  pasageri în  curse  regulate  s-au  îmbarcat  pentru: Londra-Luton 223.692  pasageri,  Milano-Bergamo  110.716  pasageri,  Munchen  93.419  pasageri,  Tel  Aviv 80.017 pasageri, Viena 77.439 pasageri, Roma-Ciampino 70.058 pasageri, Madrid-Barajas 66.938 pasageri, Istanbul-Ataturk 57.945 pasageri,  Bologna  54.595  pasageri  și  Amsterdam-Schipol  53.270 pasageri.

Italia - țara de unde provin și pentru care se îmbarcă cei mai mulţi pasageri din curse aeriene regulate

Principalele  ţări  (după  aeroportul  de  origine)  de  unde  au  sosit  pasagerii  curselor  aeriene  regulate debarcaţi  în  România  au  fost:  Italia  369.636  pasageri,  Regatul  Unit  335.724  pasageri,  Germania 275.106  pasageri,  Spania  157.073  pasageri,  Franţa  120.271  pasageri,  Israel  80.112  pasageri,  Austria 73.209 pasageri, Belgia 70.012  pasageri, Turcia 69.179 pasageri și Olanda 64.797 pasageri.

După ţara de destinaţie, cei mai mulţi pasageri în curse regulate s-au  îmbarcat pentru: Italia 409.898 pasageri, Regatul  Unit  371.550  pasageri, Germania 308.845 pasageri, Spania 169.653  pasageri, Franţa 126.015 pasageri, Israel 83.456  pasageri, Austria 77.439  pasageri, Belgia 77.221 pasageri, Olanda 75.322 pasageri și Turcia 65.905 pasageri.

În trafic intern, activitatea principalelor aeroporturi româneşti se prezintă astfel:

Henri  Coandă- Bucureşti a realizat 49,4%  în  numărul total de pasageri îmbarcaţi, 10,4% în total tone mărfuri încărcate și 46,4% în numărul total de zboruri;

Traian Vuia- Timişoara cu 17,6% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, 56,3% în total tone mărfuri încărcate și 14,0% în numărul total de zboruri;

Cluj-Napoca cu 14,9% în numărul total de pasageri îmbarcaţi, 33,3% în total tone mărfuri încărcate și 14,3% în numărul total de zboruri;

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj urmăreşte atingerea unui trafic de 7 milioane de pasageri în anul 2030, ţintă care presupune derularea unor investiţii estimate la aproape 900 de milioane de lei, printre care un nou terminal de pasageri şi unul de Cargo.

Transportul aeroportuar internațional și intern de pasageri, trimestrul I 2019

Aeroportul Internațional Henri Coandă București

Transport comercial

Total: 2.985.942

Îmbarcați: 1.539.819 pasageri

Debarcați: 1.446.123 pasageri

Transport internațional

Total: 2.678.455

Îmbarcați: 1.386.551

Debarcați: 1.291.904

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Transport comercial

Total: 563.013 (trimestrul I 2019)

Îmbarcați: 294.327 pasageri

Debarcați: 268.686 pasageri

Transport internațional

Total: 469.850

Îmbarcați: 248.003 pasageri

Debarcați: 221.847 pasageri

Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara

Transport comercial

Total: 334.979

Îmbarcați: 172.718 pasageri

Debarcați: 162.261 pasageri

Transport internațional

Total: 225.780

Îmbarcați: 118.233

Debarcați: 107.547

Transport international și intern de pasageri pe județ, trimestrul I 2019

Cluj

Total: 563.013

Transport international: pasageri îmbarcați – 248.003

Transport intern: pasageri îmbarcați – 46.324

Transport internațional: pasageri debarcați – 221.847

Transport intern: pasageri debarcați – 46.839