monitorulcj.ro Menu
Economie

Creditele imobiliare nu vor fi afectate de noile reglementări ale băncilor

Băncile vor putea acorda în continuare credite în valută pentru achiziţia de locuinţe în actualele condiţii, BNR fiind de acord ca prevederile noilor reglementări să nu se aplice creditelor ipotecare şi imobiliare, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

„Avem veşti bune de la discuţiile cu BNR. Noul regulament nu afectează achiziţiile de locuinţe, care se vor face în condiţiile existente. De asemenea, nici achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă nu nu va fi afectată” , a declarat Gheţea la Romania Financial Forum 2011, eveniment organizat de Mediafax în parteneriat cu BNR.

BNR a pregătit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populaţiei la creditele în altă monedă decât leul.

Potrivit proiectului, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul ar trebui să fie de cel puţin 30%.

BNR doreşte să delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finanţările pentru care se constituie garanţie imobiliară şi sunt destinate exclusiv cumpărării unui imobil (casă/teren), construirii unui imobil, sau amenajării/extinderii unei locuinţe. Acelaşi regim se aplică şi creditelor de refinanţare a împrumuturilor imobiliare.

Pentru creditele imobiliare, debitorul ar urma să vină cu un avans de cel puţin 15% din valoarea imobilului la finanţările în lei, de 30% pentru creditele în euro şi de 40% în cazul finanţărilor în alte devize străine.

Comunitatea bancară s-a arătat rezervată faţă de unele prevederi din proiectul de regulament, iar Gheţea a anunţat că instituţiile de credit au transmis BNR o serie de propuneri pentru a fi discutate cu oficialii băncii centrale.

Gheţea a reiterat că este un adept al unui sistem de creditare prin care împrumuturile să fie realizate în moneda în care sunt realizate veniturile clienţilor.

„Încercam la ARB şi BNR să găsim un echilibru ca reglementarea să fie dinamică şi adaptată continuu la schimbarea mediului. Modificările regulamentului privind creditele de consum acordate populaţiei sunt în acest spirit. Adaptarea la mediul economic, atât la cel internaţional, cât şi la cel românesc”, a adăugat Gheţea.

Reprezentantul ARB apreciază că se pune însă problema cu se implementează acest regulament.

„Regulamentul vine într-un moment de scădere a apetitului pentru credit, iar preocuparea băncilor este cum să facem să rămânem pe un trend de creştere. Unele modificări propuse de bănci acceptate sau în curs de acceptare de către BNR au fost realizate tocmai pentru a nu reduce la zero activitatea de creditare”, a mai spus Gheţea.

El a arătat că instituţiile bancare sunt preocupate să menţină creditarea pentru persoanele fizice la un nivel rezonabil având în vedere condiţiile din piaţă.

„Au scăzut veniturile, sunt incertitidini legate de veniturile viitoare ale clienţilor, nu putem să rămânem impasibili şi să nu ne gândim la viitor, aşa cum trebuie să facă o bancă, adică să facă plasamente În laboratoarele băncilor se analizează modificările regulamentului şi sunt sigur că nu vor trece trei luni iar BNR va constata că vor exista oferte din partea băncilor pentru continuarea activităţii de creditare. Există un apetit redus pentru creditul în lei, pentru că erau foarte atractive dobânzile în valută şi pentru ca în 2007-2008 am avut situaţii în care cursul era favorabil celor care se împrumutau în valută. Am avut destule duşuri reci pentru cei care aveau credite în curs. În perioana umătoare vom vedea o promovare a creditelor în lei din partea băncilor”, a conchis Gheţea. Mediafax