monitorulcj.ro Menu
Economie

Clujenii CER ÎNAPOI BANII PE VACANȚE. Agențiile rambursează doar concediile pierdute din cauza STĂRII DE URGENȚĂ.

Clujenii care și-au cumpărat vacanțe prin agențiile de turism vor banii înapoi, chiar dacă au concediile programate în luna septembrie! Agențiile îi roagă să fie răbdători.

Clujenii CER ÎNAPOI BANII PE VACANȚE

Odată cu interzicerea deplasărilor în afara țării, mulți români au ajuns la concluzia că nu mai pot să se bucure de vacanțele pe care le-au rezervat prin agențiile de turism, așa că cer banii înapoi.

Clujenii vor banii înapoi

Agenții de turism spun că cei mai nerăbdători clujeni sunt cei care au vacanțe rezervate înspre sfârșitul verii și care au plătit doar avansul. Mult mai înțelegători sunt cei care au avut concediile planificate pentru această perioadă, a stării de urgență, care au plătit suma integral.


„Ideea este că noi în momentul de față putem să oferim varianta de a le restitui banii, dar doar pentru vacanțele programate pentru perioada de urgență, adică până 16 aprilie. Vacanțele care au fost programate după această dată, încă nu le putem restitui banii, doar în cazul în care starea de urgență se prelungește și le afectează direct vacanța pe care au rezervat-o. Oamenii nu înțeleg asta și mă sună persoane care au vacanțe programate pe august sau septembrie și își cer banii înapoi. Pentru cei care aveau concediu în perioada în care a fost declarată stare de urgență se puteau restitui banii sau se putea reprograma vacanța în aceleași condiții cotractuale inițiale. Surprinzător, cei care aveau programate vacanțe în această perioadă au fost mai înțelegători decât cei care au concediul stabilit în septembrie, preferând să își reprogrameze vacanța. Ceilalți cer banii înapoi cei care au plătit doar avansul.  Nu e ideea că nu vrem să le dăm banii, banii lor nu sunt la noi, ci sunt plătiți mai departe către hotelieri și către companiile aeriene dacă este cazul. Nici hotelierii nu pot să returneze decât banii pentru vacanțele care au fost programate în această perioadă a stării de urgență”, a spus Amalia Șerb, agent de turism la Crisoldo Tur.

Ministrul Economiei trage semnale de alarmă

Ministrul Economiei Virgil Popescu a tras un semnal de alarmă cu privire la situația în care se află agențiile de turism confruntate cu numărul mare de cereri de returnare a banilor din partea celor au plătit vacanțe și nu mai pot pleca.


El a subliniat că HoReCa este cea mai afectată industrie în acest moment.

„E o tendință în piață, fac apel la populație, e o tendință a clienților agențiilor de turism care au plătit bani pentru vacante și acum au început să ceară banii înapoi Agențiile de turism au o reală problemă, au plătit la rândul lor către hotelierii din alte țări banii pentru bilete au lipsă de bani și nu pot returna acești bani. Fac apel la români, la cei care au plătit avansuri, să nu meargă să ceară într-un ritm susținut. Riscă să ducă firmele în faliment și atunci chiar că nu vor mai avea de unde recupera banii. Cel mai prudent lucru pe care ar trebui să îl facă, eu dacă aș fi client și aș fi vrut să merg în vacanță în vară, în toamnă, aș aștepta, aș cere un voucher, o reprogramare, să fiu sigur că banii vor fi recuperați ulterior crizei. Agențiile de turism nu au de unde da acum bani, au ridicat această problemă. E o problemă la care ne gândim și noi ca guvern dacă trebuie să intervenim sau nu. Dacă va deveni un fenomen de masă va trebui să intervenim să le spunem românilor: nu băgați în faliment această industrie, încercați să vă replanificați vacanțele! Agențiile de turism să ofere o variantă și în funcție de dorințele turiștilor să se gândească să le reprogrameze”, a spus Virgil Popescu.


Sursă foto