Economie
ANALIZĂ. Leul a avut o ședință mai calmă
Perechea euro/leu a avut luni o evoluție destul de calmă. Înainte de deschiderea pieței locale a fost atins un vârf de 4,837 lei, dar tranzacțiile s-au realizat apoi în culoarul 4,827 – 4,834 lei, astfel că media a scăzut ușor, de la 4,8286 la 4,8680 lei.
Dolarul a avut, la rândul său, un parcurs stabil iar media lui a coborât de la 4,4674 la 4,4671 lei.
Deprecierea monedei elvețiene la 1,055 – 1,058 franci/euro a făcut ca media ei să alunece de la 4,5775 la 4,5656 lei.
Singura care a crescut a fost lira sterlină a cărei medie a urcat de la 5,4858 la 5,4926 lei.
În condițiile în care principalele monede își stabilizează valorile, piețele și-au îndreptat atenția către aur. Uncia a urcat luni la 1.617 – 1.643 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să urce de la 231,4961 la 234,7566 lei.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni la 2,55%, valoare care se mai înregistra în mai 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut la începutul săptămânii de la 2,63 la 2,62%, valoare care se mai înregistra în mai 2018, în timp ce indicele la 12 luni s-a oprit la 2,66%.
În regiune, moneda poloneză se tranzacționa în culoarul 4,543 – 4,592 zloți/euro iar cea maghiară între 361,8 - 366,3 forinți, în ușoară scădere față de vinerea trecută.
Perechea euro/dolar se stabiliza la 1,0783 – 1,0836 dolari.
Bitcoin fluctua pe piețele specializate între 6.800 și 7.200 dolari, în ușoară creștere față de vinerea trecută.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00