monitorulcj.ro Menu
Economie

Antreprenoriat cu Marius Ghenea şi Doug Richard

Banca Transilvania şi School for Startups (S4S) România au anunţat lansarea primului program de educaţie antreprenorială din România, dedicat celor aflaţi la început de drum. Programul se derulează cu sprijinul a doi antreprenori şi investitori de succes, Marius Ghenea şi Doug Richard (UK), în perioada 21 februarie – 25 noiembrie 2011, atât în Bucureşti, cât şi în Cluj-Napoca. S4S este un program dezvoltat în Marea Britanie de Doug Richard, un întreprinzător californian de succes, cu 20 de ani de experienţă în dezvoltarea şi conducerea companiilor care au ca obiect de activitate tehnologia şi software-ul. În 2010, Doug a fost primul american distins cu Queen’s Award pentru promovarea antreprenoriatului. Marius Ghenea este unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din România şi preşedinte al Fit Distribution.