monitorulcj.ro Menu
Economie

De ce a ajuns motorina la fel de scumpă ca benzina

Creşterea preţurilor la motorină este determinată de majorarea cererii pentru acest produs, iar România produce mai mult decât consumă din acest tip de combustibil, a declarat, miercuri, Mariana Gheorghe, directorul executiv al OMV Petrom.

 

„Cererea de diesel a crescut şi preţurile sunt o reflectare a cererii şi ofertei. În România producem mai puţin decât este cererea. Este o tendinţă la nivel mondial (creşterea preţului motorinei - n.r.)”, a afirmat Gheorghe la lansarea de către Consiliul Investitorilor Străini a Cărţii Albe 2011, informează Mediafax.Mariana Gheorghe afirma în decembrie 2009 că pe termen mediu şi lung consumul de carburanţi va scădea, în condiţiile în care la nivel global, implicit în România, se înregistrează o supracapacitate de rafinare.OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac de petrol şi gaze OMV, are două rafinării, dintre care doar una funcţională, respectiv Petrobrazi Ploieşti.Capacitatea de rafinare a Petrobrazi a fost redusă de la 4,5 milioane tone pe an la 4,2 milioane tone pe an, OMV Petrom motivând în 2009 această decizie prin reducerea consumului de carburanţi.Compania a decis să închidă rafinăria Arpechim Piteşti, cu o capacitate de prelucrare de 3,5 milioane tone anual, şi să o tranforme în depozit de ţiţei şi produse petroliere.