monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum va recupera Primăria banii clujenilor, cheltuiți în criza provocată de coronavirus?

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că impactul economic al crizei provocate de noul coronavirus va dura mai mult decât pandemia în sine.

Cum va recupera Primăria banii clujenilor cheltuiți în criza provocată de coronavirus?, sursă foto: Primăria Cluj-Napoca

„Suntem afectați și noi, la fel cum este afectată toată țara, nu este nimic nou sub soare. Am făcut mai multe rectificări de buget, pe de o parte pentru a asigura susținerea financiară pentru echipamentele medicale și de protecție pentru spitale, iar în al doilea rând pentru a asigura continuitatea investițiilor. Acestea au fost cele două axe pe baza cărora am lucrat. Bani pentru sănătate, dar nu am oprit investițiile pentru protejarea locurilor de muncă”, a explicat edilul, într-o intervenție prin Skype la Digi24.

Cum își va recupera administrația locală banii cheltuiți în timpul crizei COVID-19?

„Am apăsat pedala pe investițiile pe fondurile europene, de unde urmează să ne recuperăm banii. Am aplicat principiul potrivit căruia nimeni nu este uitat, abandonat. În ansamblu, impactul crizei coronavirus este de circa 7–7,5 milioane de euro, o parte din acești bani urmând să-i recuperăm din fonduri europene. Mă refer aici la achiziționarea de echipamente medicale. Guvernul a anunțat faptul că va fi posibil să recuperăm aceste costuri din fonduri europene, noi am apelat la această procedură”, a punctat Emil Boc.


Primarul a subliniat faptul că nu s-a dat drumul la noi licitații, însă nu au fost oprite șantierele existente. Mai departe, ținând cont de triplul impact al crizei COVID-19 – medical, economic și psihologic – Boc spune „nu este timp să ne plângem”. Pe primele 15 zile din luna martie, venitul din cotele din impozitul pe venitul gospodăriilor (IVG) a fost mai mic cu circa 7 milioane de lei decât cel prognozat, astfel că Primăria va prioritiza investițiile. Pe scurt, clujenilor le este promis că banii vor fi cheltuiți cu cap.

Industria HoReCa, cea mai afectată, industria IT, cea mai puțin lovită la Cluj

După București, avem cel mai mare număr de persoane care au apelat la șomaj tehnic. Este firesc, întrucât Clujul este un oraș extrem de dinamic, cu o industrie diversă. Ne uităm la industria HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Café – n.r.), extrem de afectată, dar și celelalte servicii pe orizontală, industria artelor creative este puternic afectată. IT-ul nu este atât de dur afectat, ei lucrau acasă și înainte de criză, dar și aici se resimte”, a precizat Emil Boc.


CITEȘTE ȘI:

Emil Boc: „În luna aprilie ne așteptăm la o scădere mare de venituri”. Cât ar putea pierde Clujul din cauza crizei COVID-19?