monitorulcj.ro Menu
Economie

Investitorii americani se pregătesc să ia cu asalt Europa

Managerii de fond din Statele Unite dau târcoale Marii Britanii şi zonei euro gata să cumpere active ale firmelor de investiţii puse la vânzare în Europa din cauza crizei datoriilor suverane, potrivit publicaţiei britanice Financial News.

Experţii din industrie afirmă că managerii americani aşteaptă pentru a evalua impactul acordului final al statelor din zona euro, care ar urma să fie anunţat miercuri, pentru a identifica băncile care ar putea fi forţate să vândă repede active, notează publicaţia britanică, parte a trustului de presă Dow Jones, din care face parte şi cotidianul Wall Street Journal.„Nu poate trece neobservat că unii competitori din Europa au avut dificultăţi care i-ar putea transforma în ţinte atractive pentru achiziţie”, a spus şeful diviziei de servicii de management pentru investiţii la SEI, Steve Meyer.Grupurile de servicii financiare Northern Trust şi SEI Investments au admis, ambele, odată cu anunţarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea, că privesc spre Europa pentru ţinte de achiziţie şi că alte companii rivale procedează la fel.Săptămâna trecută, Meyer a declarat analiştilor că „grupul ar analiza o oportunitate potrivită pentru extinderea afacerilor pe noi pieţe”.„Investitori precum cei de la SEI şi Northern Trust sunt candidaţi evidenţi. Au bani de cheltuit şi o situaţie destul de stabilă. O eventuală ţintă pentru ambele ar fi Dexia Asset Management. Dexia are o gamă largă de produse, care s-ar potrivi Northern Trust şi SEI. Niciunul nu este în Europa atât de puternic cum şi-ar dori”, a afirmat Jon Little, şeful companiei britanice de administrare de active Northill Capital, în spatele căruia se află miliardarul elveţiano-italian Ernesto Bertarelli.Divizia Dexia Asset Management a fost scoasă la vânzare săptămâna trecută de banca franco-belgiană Dexia, salvată cu ajutoare de stat.La sfârşitul lunii septembrie, SEI avea fonduri disponibile de 428 milioane de dolari, iar Northern Trust de 4,4 miliarde de dolari.„Bancherii îşi dau seama că vor avea loc multe vânzări de active în Europa, iar afaceri de administrare de active ar putea fi, de asemenea prezente. Industria administrării de active este fragmentată, iar oportunitarea consolidării ar putea fi atractivă”, consideră Peter Lenardos, analist la RBC Capital Markets.Un alt atu pentru americani este dolarul puternic, afirmă el.„Întărirea dolarului din ultimii doi ani, mai ales în raport cu lira sterlină va fi în favoarea americanilor”, a spus Lenardos.Acţiunile companiilor europene de administrare a averii au scăzut puternic în acest an, după ce volatilitatea pieţelor financiare a speriat investitorii.