monitorulcj.ro Menu
Economie

Jeffrey Franks: Situaţia României nu este perfectă, dar este relativ bună

Situaţia României nu este perfectă, dar este relativ bună, a declarat miercuri, la o conferinţă organizată la Bucureşti de Banca Mondială, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Jeffrey Franks.

El a afirmat că prima de risc a României pe pieţele financiare internaţionale nu se situează la un nivel scăzut, dar este „destul de scăzută” comparativ cu alte state.„Nu puteam spune acest lucru în 2009. Intenţia noastră este să îmbunătăţim situaţia şi mai mult”, a spus oficialul FMI.Franks a subliniat că, în mod clar, perspectivele de creştere economică pe termen scurt pentru România, sunt mai slabe decât în urmă cu şase luni.Reprezentantul FMI a menţionat „tampoanele” (buffer-uri) pe care România a reuşit să le construiască pentru a se proteja de şocuri în contextul crizei internaţionale.Veştile sunt bune pentru România - rezervele BNR sunt de 30 miliarde de euro, mult mai mari decât înaintea crizei, tampoanele de numerar de la Ministerul Finanţelor acoperă patru luni de nevoi de plăţi, solvabilitatea ridicată în sectorul bancar, acordurile de tip preventiv ale României cu FMI şi partenerii săi, a mai spus Jeffrey Franks.Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI) a început marţi a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România.