Economie
Curs Valutar. Euro, coborâre importantă în raport cu leu
Leul s-a întărit luni față de euro, evoluție în linie cu cea a altor monede din regiune, semn că încă există apetit pentru risc.
Cursul euro a coborât de la 4,8375 la 4,8359 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,834 – 4,838 lei, după ce în cursul dimineții pe piețele asiatice cotațiile au urcat până la 4,844 lei.
Media dolarului american a urcat de la 4,0949 la 4,1129 lei.
Scăderea perechii euro/dolar la 1,1741 – 1,1801 dolari, după ce joia trecută a fost atins maximul ultimilor doi ani de 1,1917 dolari, s-a datorat deciziei de la finalul săptămânii trecute a președintelui Trump de a semna patru documente cu scopul de a sprijini economia americană, după ce republicanii și democrații nu au reușit să ajungă la un acord.
Decretele prevăd o înghețare a salariilor, un ajutor pentru șomeri în valoare de 400 dolari pe săptămână, protejarea chiriașilor amenințați cu evacuare și amânarea rambursării împrumuturilor pentru studenți.
Moneda elvețiană se aprecia la 1,075 – 1,079 dolari astfel că media a urcat de la 4,4794 la 4,4883 lei.
Lira sterlină, creștere ușoară
Cursul lirei sterline a crescut de la 5,3607 la 5,3702 lei.
Întreruperea evoluție depreciative a monedei americane, a provocat scăderea unciei de aur pe piețele specializate la 2.029 – 2.035 dolari. În aceste condiții, BNR a stabilit un preț al gramului de aur de 268,7021 lei, după ce la sfârșitul săptămânii trecute a fost atins recordul istoric de 271,0003 lei.
ROBOR a stagnat astăzi
După reducerea dobânzii-cheie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni la 2,04%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 9 februarie 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,13 la 2,12%, o valoare apropiată fiind atinsă începutul lui ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a coborât de la 2,19 la 2,18%.
Media monedei poloneze a scăzut de la 4,4139 la 4,4023 zloți/euro iar a celei maghiare de la 346,21 la 345,23 forinți/euro.
Bitcoin urca pe platformele specializate la aproape 12.100 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
de Radu Georgescu
CITEȘTE ȘI:
Economia Clujului S-A DUBLAT în doar 10 ani!