monitorulcj.ro Menu
Economie

Scăderi drastice ale salariilor în ultimele cinci luni

Ce s-a întâmplat cu salariile românilor în timpul pandemiei de coronavirus? Mai multe sectoare economice au fost afectate.

Scăderi drastice ale salariilor în ultimele cinci luni


 

Salariile românilor au suferit modificări drastice în ultimele cinci luni din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor extreme impuse. În timp ce sunt sectoare unde au existat tărieri însemnate de salarii, precum transportul aerian, mineritul sau extracția de pretol și gaze, salariul mediu net a crescut cu 109 lei.


 

Pandemia nu a avut milă de mai multe sectoare economice

Pentru persoanele din sectorul transportului aerian veniturile au scăzut cu până la două mii de lei, după ce zborurile au fost suspendate, iar avioanele obligate să rămână la sol.


„Nemaiavând zboruri, toate aceste surse de venituri au fost eliminate și evident că a fost o scădere substanțială de venituri salariale”, a declarat președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, potrivit Antena 3.

Piața de asigurări s-a prăbușit

A avut loc o scădere a sistemului de asigurări, deoarece „nu că s-au făcut mai puține asigurări, dar a fost un blocaj”, informează președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.


„Demisia te duce în pași alergători spre zona de excludere din piața muncii, în ceea ce privește indemnizația de șomaj și măsurile de sprijin pentru a te reintegra pe piața muncii. E o șmecherie la care recurg, din păcate, mulți angajatori din România”, mai spune el.

Unele sectoare au avut de câștigat

Spre deosebire de prăbușirea economică a unor sectoare din România, industria farmaceutică a stat la polul opus, încasând mai mulți bani în această perioadă.


Această zonă a beneficiat de cererea crescută de servicii, medicamente și cererea de dezinfectanți.

„Pentru că a crescut presiunea pe servicii și pe piața producătorilor”, a mai precizat președintele Blocului Național Sindical.


CITEȘTE ȘI:
 

Piața imobiliară pe timp de pandemie. Cât de tare a scăzut la Cluj-Napoca?

 

Urmează un val de concedieri în următoarea perioadă. Care sunt companiile care vor reduce locurile de muncă?