monitorulcj.ro Menu
Economie

Bătrânii care locuiesc în șase localități din Cluj se pot pensiona cu doi ani mai devreme

Unii români se pot pensiona mai devreme cu doi ani, dacă au locuit cel puțin 30 de ani în zone cu poluare permanentă.

Bătrânii care locuiesc în șase localități din Cluj se pot pensiona cu doi ani mai devreme

 

 


Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de oameni care se pot pensiona cu doi ani mai devreme. Au fost intorduse încă 27 de localități pe listă, dintre care 6 sunt din județul Cluj.

Bătrânii pot ieși la pensie mai repede

Legea prevede extinderea categoriilor de persoane care se pot pensiona mai repede, fără penalizare, dacă au louit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare, dar și pe o rază de 8 kilometri în jurul localității contaminate.


Potrivit actului normativ, este vorba despre persoanele care au locuit cel puțon 30 de ani în zonele care sunt afectate de poluare din cauza extracției , preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.

Președintele a introdus încă 27 de localități pe listă, printre care 6 sunt din județul Cluj: Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda.


CITEȘTE ȘI:

Clujenii care au locuit mult timp în zone poluate pot ieși mai repede la pensie

Un nou tip de pensie va apărea în România! Cine va putea beneficia de aceasta?