monitorulcj.ro Menu
Economie

Sistemul financiar din România a rămas stabil în pofida crizei datoriilor

Sistemul financiar din România a rămas stabil în pofida accentuării crizei datoriilor suverane din zona euro şi a semnalelor mixte privind redresarea economică la nivel mondial, potrivit dezbaterilor Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF), întrunit joi în şedinţă ordinară, informează Agerpres.

Un comunicat remis joi Agerpres arată că autorităţile române au continuat să consolideze mecanismele de acţiune, în linie cu angajamentele asumate prin acordurile convenite cu instituţiile financiare internaţionale, în vederea menţinerii stabilităţii financiare.Membrii CNSF au analizat evoluţiile sectorului financiar din România şi ale mediului internaţional, precum şi concluziile summit-ului European din data de 26 octombrie 2011 şi ale întâlnirii G-20 din data de 3-4 noiembrie 2011, inclusiv prevederile principale ale propunerii de directivă privind instituirea unui sistem comun al taxei pe tranzacţii financiare la nivelul Uniunii Europene.De asemenea, membrii CNSF au discutat concluziile recentei misiuni a Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale şi au identificat direcţii comune de acţiune pentru întărirea în continuare a rezistenţei la şocuri a sectorului financiar din România. În acest context, membrii CNSF au hotărât consolidarea cadrului instituţional pentru asigurarea stabilităţii financiare din România prin cooptarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar ca instituţie membră a CNSF.La şedinţa ordinară de joi a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară au participat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR şi preşedintele Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Constantin Buzoianu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.