monitorulcj.ro Menu
Economie

Climatul economic mondial se înrăutățește

Creşterea economiei mondiale încetineşte, zona euro a intrat într-o uşoară recesiune, iar Statele Unite se află în pericol de a avea aceeaşi soartă, a avertizat, luni, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

OCDE a revizuit negativ prognoza de creştere a economiei mondiale, de la 4,2% la 3,4% pentru acest an, respectiv de la 4,6% la 3,8% pentru anul următor. O încetinire şi mai puternică este posibilă dacă zona euro nu reuşeşte să controleze criza, iar politicienii americani nu reuşesc să se pună de acord asupra unui plan de reducere a cheltuielilor, a avertizat organizaţia. În lipsa unor măsuri decisive din partea liderilor zonei euro, doar Banca Centrală Europeană are capacitatea de a limita criza din uniunea monetară, consideră analiştii OCDE. În Statele Unite însă, Rezerva Federală mai are puţine instrumente la îndemână, după ce a recurs deja la tipărirea de dolari.