monitorulcj.ro Menu
Economie

Franks: E puţin probabil ca o bancă din România să cadă

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, spune că este puţin probabil ca o bancă din România să cadă, arătând că deşi unele instituţii de credit au transferat bani în afara ţării, altele au adus capital, astfel că în ansamblu poziţia sistemului bancar rămâne una echilibrată.

 

Întrebat dacă acordul cu instituţiile internaţionale este suficient pentru situaţia în care o bancă din România ar da faliment, Franks a afirmat că un astfel de scenariu este puţin probabil, iar dacă totuşi s-ar întâmpla, suma disponibilă din acord ar putea creşte în foarte scurt timp.

În ceea ce priveşte riscul ca băncile străine să-şi retragă finanţările din România în perioada următoare, oficialul FMI a arătat că, într-adevăr, unele bănci au redus expunerile pe România, însă altele au majorat-o, astfel că impactul a fost relativ neutru, informează Mediafax.