monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum poţi plăti impozitul la drepturile de autor?

Persoanele care realizează venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe pot opta pentru două modalităţi de impozitare.

Astfel, contribuabilii pot opta pentru un impozit final de 16% aplicat la venitul brut fără obligaţia de depunere a Declaraţiei anuale de venit D200.Pentru aceste venituri se datorează şi contribuţiile sociale (CAS de 10,5% şi somaj 0,5%), baza de calcul a contribuţiilor individuale fiind reprezentată de venitul brut diminuat cu cota forfetară de cheltuieli (20% sau 40%). Cea de-a doua posibilitate prevede plata anticipată a unui impozit de 10%, cota de impozit de 10% aplicându-se la diferenţa dintre venitul brut şi contribuţiile obligatorii (CAS 10,5% şi somaj 0,5%). Deducerea contribuţiilor se acordă începând cu 1 ianurie 2012, iar baza de calcul a contribuţiilor individuale o reprezintă venitul brut diminuat cu cota forfetară de cheltuieli.În cea de a doua situaţie, persoana fizică care realizează venitul va fi obligată să depună D200 până la data de 25 mai a anului următor celui în care realizează venitul.În ambele situaţii, plătitorul de venit trebuie să depună declaraţia informativă D205 până în ultima zi a lunii februarie din anul următor celui de realizare a venitului. Persoanele care realizează astfel de venituri în mod ocazional şi care au calitatea de salariat, nu datorează contribuţiile individuale. De asemenea, nu datorează contribuţii individuale persoanele care au calitatea de pensionar.