Doamnele din mediul de afaceri clujean dau peste nas celor care consideră că business-ul este pentru bărbaţi prin rezultatele companiilor pe care le conduc sau în care au funcţii de conducere.
Avalanșa de mișcări politice eronate ale PSD, care nu reușește să găsească drumul corect între promisiunile făcute în campania electorală, ce i-au permis câștigarea alegerilor parlamentare, și dorința de a dezincrimina corupția și de a elibera corupții din închisori, care a provocat cele mai mari demonstrații din anii 90 încoace, nemulțumesc investitorii, care încearcă să scape de leii din portofoliu.
Oamenii de afaceri din România susțin lupta anticorupție pentru că au realizat că nu pot atrage parteneri străini decât dacă sunt corecți și respectă legislația, a declarat, marți, Mihai Dărăban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), în cadrul unui seminar pe tema practicilor anticorupție din business.
Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2016 a fost de 759,2 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,8% faţă de anul 2015, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cel mai redus decalaj de salarizare, din Uniunea Europeană, între bărbaţii şi femeile aflate în funcţii de conducere, se înregistra în 2014, în România, arată datele prezentate luni de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
După scăderile semnificative de la finalul săptămânii trecute, leul și-a tras sufletul ieri, apreciindu-se consistent față de dolar și franc.
Un “pui de rottweiler mascul de 8 martie”, pus de un clujean, pe un site cu produse de vânzare sub acest titlu, a primit oferte din toată ţara, chiar şi din Roma‚ mai puţin de la Cluj.
Astăzi are loc, la Cluj-Napoca, prima tranzacţie imobiliară, cu o monedă virtuală. Doi clujeni vor plăti, pentru două apartamente în Floreşti, 40% monedă virtuală, 60% euro.