FrieslandCampina inaugurează departamentul de Dezvoltare a relației cu fermierii care are rolul de a monitoriza implementarea programelor de dezvoltare a fermelor din Ardeal care furnizează laptele pentru brandul Napolact și creșterea sustenabilă a rețelei de ferme partenere a FrieslandCampina România.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a prelungit, până la data de 15 februarie 2017, termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru eliberarea atestatelor pentru comercializarea produselor accizabile, conform datelor instituţiei.
Leul s-a depreciat, marți, din nou în fața dolarului, astfel că moneda americană a atins un nou maxim istoric în raport cu cea românească, de 4,3502 lei/dolar la cursul Băncii Naționale a României (BNR), în creștere cu 2,93 bani (+0,68%) față de cotația de luni, de 4,3209 lei/dolar.
Încă un impediment a ieşit la iveală. Pentru un lot din autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Borş este necesară exproprierea în vederea demolării a şase case.
Revenirea ușoară a euro față de dolar a limitat ieșirile de capital speculativ de pe piețele de la marginea zonei euro, monedele acestora înregistrând aprecieri modice.
Aşa cum se întâmplă şi în celelalte industrii, producătorii acţionează pe cont propriu dacă vor să supravieţuiască, statul le pune mai degrabă piedici decât să ajute
Clujul se află într-o continuă luptă cu Timişul şi Constanţa pentru supremaţia economică în majoritatea clasamentelor, nu şi la capitolul bani depuşi în conturi la bănci.