Statul oferă pentru românii plecaţi în străinătate, care vor să se întoarcă în ţară pentru a-şi deschide o afacere, 40.000 de euro prin programul Diaspora Start-up, pentru care miercuri a fost deschis apelul de proiecte. Viitorii antreprenori vor primi banii prin intermediul unor organizaţii şi instituţii care derulează proiecte şi administrează banii din schema de finanţare.
Într-un oraş supranumit uneori Sillicon Valley al Transilvaniei, accentul pe outsourcing pare a fi covârşitor. În acest context, industria de gaming are o abordare diferită faţă de restul jucătorilor din IT.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional – Rabla Clasic 2016 va fi suplimentat cu 1.846 de tichete electronice, suma realocată în cadrul Programului fiind de 12 milioane de lei.
Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar, a decis, miercuri, Executivul.
Foarte mulţi angajaţi, în special cei din zona IT, se gândesc să treacă în zona activităţilor independente şi să-şi facă un PFA, o microîntreprindere sau o întreprindere individuală, însă le este frică de instabilitatea generată de anunţurile privind schimbarea cadrului fiscal pentru aceste forme de colaborare.
O ordonanță de urgență prevede că prețul plătit de populație pentru gazele naturale a fost înghețat la nivelul de 60 de lei pe MWh în perioada 1 iulie 2016 - 31 martie 2017.