monitorulcj.ro Menu
Educație

BAC fără INCIDENTE la Cluj, după prima probă scrisă

4.345 elevi din judeţul Cluj au participat, astăzi, la prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat. Nu a existat niciun elev eliminat în timpul probei.

Sursă foto: www.rtv.ro

4.421 elevi s-au înscris anul acesta la bacalaureat, însă la prima probă scrisă, la limba şi literatura română, care a avut loc astăzi, 76 din elevi au absentat. “Examenul s-a desfăşurat fără incidente în toate cele 18 centre de examen de la nivelul judeţului. Nu a existat niciun elev eliminat în timpul probei”, a declarat Andreea Coroian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.

Absolvenţii de liceu au avut de analizat un fragment din “Scrinul negru” al lui George Călinescu, scrierea unui text argumentativ despre importanţa alegerii unui model în viaţă şi redactarea unui eseu dintr-un text poetic aparţinând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga. Varianta extrasă în această dimineaţă a fost cea cu numărul 7.


La primul subiect, pe un fragment din “Scrinul negru”, candidaţii au avut de rezolvat mai multe cerinţe vizând cunoştinţe de vocabular, limbă română şi gramatică. Elevilor li s-a cerut să dea câte un sinonim pentru cuvintele “mormane” şi “uzate”. Li s-a mai cerut explicarea rolului cratimei în secvenţa “cu câte-un gumilastic”. Elevii au avut de făcut şi

un enunţ în care să folosească o locuţiune sau expresie care să conţină substantivul “umăr”.


Absolvenţii de liceu au avut de comentat în 60-100 de cuvinte şi o secvenţă dintr-un text.  

La al doilea subiect, cerinţa a fost scrierea unui text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanţa alegerii unui model în viaţă.


Subiectul al treilea a vizat redactarea unui eseu de 600-900 de cuvinte (două - trei pagini) în care trebuiau prezentate tema şi viziunea despre lume dintr-un text poetic studiat, aparţinând lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga.