monitorulcj.ro Menu
Educație

800 studenţi UBB, instruiţi într-un program de masterat în valoare de 18 milioane lei

Departamentul de Administraţie Publică al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) a Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj încheie, în 31 august, un proiect de creştere a calităţii programelor de masterat în administraţia publică.

În cadrul acestui proiect care a început în 2010, au fost instruiţi 792 de studenţi, au fost elaborate 82 de suporturi noi de curs, s-au elaborat termenii de referinţă pentru 6 ocupaţii noi pentru absolvenţii de Administraţie Publică (analist competitivitate locală, evaluator impact social, consultant în afaceri publice, consultant în marketing public, manager în domeniul utilităţilor publice, expert cooperare regională), s-au acordat 93 de burse de cercetare pentru studenţi şi s-au organizat 4 conferinţe studenţeşti. De asemenea, s-a creat un portal de e-learning pentru programele de masterat în administraţia publică, iar bibliotecile celor trei parteneri din proiect au fost dotate cu 800 de titluri noi în domeniu şi au fost dezvoltate biblioteci virtuale.  

În timpul celor trei ani de proiect, s-a înfiinţat Asociaţia Programelor de Masterat în Administraţia Publică din România şi s-au încheiat acorduri de parteneriat cu instituţii din UE ce derulează programe similare. „Acest proiect ne-a permis să creăm un model de management al calităţii pentru programele de masterat în Administraţie Publică şi o metodologie de ierarhizare a acestor programe”, a declarat prof. univ. dr Călin Emilian Hințea, manager al proiectului şi decanul FSPAC.


Proiectul a fost în valoare de 18.091.116 lei, din care valoarea eligibilă este de 17.234.636 lei, iar valoarea finanţării nerambursabile este de 16.889.941 lei. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European.

Proiectul a fost derulat alături de Departamentul de Administraţie Publică a FSPAC, parteneri în proiect au fost Catedra de Management şi Administraţie Publică a Facultăţii de Management din cadrul ASE Bucureşti şi Departamentul Administrarea Afacerilor al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al. Ioan Cuza” Iaşi.