Educație
BAC 2013: Astăzi se afișează rezultate finale
Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi făcute publice joi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
18.555 de contestaţii au fost depuse la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august - septembrie, iar cele mai multe dintre acestea au vizat proba scrisă de Limba şi literatura română - 6.860.
La proba la alegere a profilului şi specializării s-au înregistrat 6.426 de contestaţii (3.258 la Anatomie, 1.548 la Geografie, 841 la Biologie, 298 la Fizică, 292 la Chimie, 66 la Informatică, 38 la Logică, 29 la Psihologie, 24 la Sociologie, 23 la Economie şi 9 la Filosofie), iar la proba obligatorie a profilului - 5.187 de contestaţii, dintre care 4.523 la Matematică şi 664 la Istorie.
Pentru proba scrisă la Limba şi literatura maternă au fost depuse 82 de contestaţii, dintre care 74 la Limba şi literatura maghiară, respectiv 8 la Limba şi literatura germană.
Promovabilitatea la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat înainte de rezolvarea contestaţiilor este 20,36%, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.
Astfel, 14.751 dintre candidaţi au obţinut media necesară promovării examenului (cel puţin 6), majoritatea dintre aceştia (8.985) având medii între 6 şi 6,49.
La nivelul ţării, procentul cel mai ridicat de promovare s-a înregistrat în judeţul Arad (35,9%), în timp ce procentul cel mai scăzut în judeţul Ilfov (9,8%).
Anul trecut, procentul de promovare a fost în sesiunea de toamnă de 25,49%.