monitorulcj.ro Menu
Educație

Universitarii pensionabili trec la plata cu ora

Curtea Constituţională a decis, în unanimitate, că sunt neconstituţionale unele prevederi ale articolelor 284 şi 289 din Legea educaţiei, referitoare la situaţiile în care cadrele didactice din învăţământul superior pot rămâne titulari şi după împlinirea vârstei de pensionare.

Universitarii pensionabili trec la plata cu ora

Avocatul Poporului a solicitat Curţii Constituţionale să constate că dispoziţiile articolului 284 alineatul 7 şi ale articolului 289 alineatul 7 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt neconstituţionale.

Judecătorii constituţionali au decis că prevederile din cele două articole sunt neconstituţionale, întrucât încalcă articolul 16 din Constituţie privind egalitatea de drepturi.


Pensionarii își pierd titularizarea

„Cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 284 alin. (7) şi art. 289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut, în esenţă, că textele de lege menţionate încalcă dispoziţiile art.16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de către consiliul de administraţie şi, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul”, potrivit deciziei din 1 octombrie a Curţii Constituţionale.

Potrivit articolului 284 alineatul 7 din Legea educaţiei, „personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu trei ani vârsta de pensionare i se poate recunoaşte această calitate de către consiliul de administraţie, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular”.


Alineatul 7 al articolului 289 prevede că „personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaşte această calitate, anual, de către senatul universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular”.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie.


Ce soluție au pensionarii?

Potrivit Legii educaţiei, personalul didactic şi de cercetare din învăţământul superior se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani. După împlinirea vârstei de pensionare, cadrele didactice universitare îşi pot continua activitatea în baza unui contract cu unitatea de învăţământ, care poate fi reînnnoit anual, fără a fi supus reglementărilor privind cumulul salariu-pensie.

„Senatul universitar din universităţile de stat, particulare şi confesionale, în baza criteriilor de performanţă profesională şi a situaţiei financiare, poate decide continuarea activităţii unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă. Senatul universitar poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelenţă didactică şi de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare. Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora”, potrivit articolului 289 alineatul 3 din Legea educaţiei.