monitorulcj.ro Menu
Educație

Profesorii amenință cu înghețarea anului școlar

Sătui de promisiuni și de modul în care sunt tratați de către cei de la Putere, dascălii amenință cu măsuri drastice dacă vor fi în continuare ignorați. Ei intenţionează să îngheţe anul şcolar.

Profesorii vor vota săptămâna aceasta dacă sunt sau nu de acord cu declanşarea grevei generale, în toate unităţile de învăţământ din ţară urmând a fi organizat un referendum, potrivit Digi 24.

Pentru ca procesul de votare să fie transparent, liderii de sindicat au transmis în şcoli formulare tipizate pe care dascălii le vor completa până vineri, 29 noiembrie, cu numele şi opţiunea cu privire la declanşarea grevei generale. Pe 2 decembrie, listele cu semnături din fiecare judeţ vor fi centralizate la Bucureşti.


Potrivit același surse, decizia finală va fi luată pe 4 decembrie. Dacă 60% dintre sindicalişti vor opta pentru greva generală, dascălii nu vor mai intra la ore începând cu data de 9 decembrie.