monitorulcj.ro Menu
Educație

Studenții de la UBB Cluj organizează campanii de responsabilitate socială

Studenţii Departamentului de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate (DCRPP) din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea Babeş-Bolyai, organizează, în perioada 25.11.2013 – 20.12.2013, o serie de campanii de responsabilitate socială sub titlul “Studenţii de la DCRPP pentru comunitate”, campanii ce au ca şi scop implicarea pozitivă a studenţiilor în nevoi sociale ale comunităţii.

Studenții de la UBB Cluj organizează campanii de responsabilitate socială

Proiectul, iniţiat în cadrul cursului de responsabilitate socială corporatistă, a DCRPP, se află în al treilea an de desfăşurare, în care s-a decis iniţierea unui număr de 18 campanii ce se adresează, de această dată, eleviilor de liceu. Temele campaniilor sunt variate şi invită elevii la conştientizare asupra unor nevoi şi probleme sociale, dar şi la implicare în soluţionarea acestora. Echipele de studenţi vor face vizite în mai multe licee din Cluj dar şi din ţară (Alba, Bistriţa, Haţeg, Huedin etc) unde vor invita elevii să participe direct la cauza socială pe care ei au ales să o iniţieze. Pagina de facebook a cursului de responsabilitate sociala corporatistă a Departamentului de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate, CSR by DCRPP, oferă mai multe informaţii despre fiecare campanie în parte.

“Prin proiectele de responsabilitate socială pe care le iniţiez anual în cadrul cursului meu, îmi propun ca fiecare generaţie de studenţi ce trece prin etapele teoretice ale acestei discipline să poată beneficia de sprijinul şi experienţa mea în realizarea practică a unor campanii, element de maximă necesitate pentru activitatea lor viitoare de specialişti în comunicare şi relaţii publice. Consider că, prin îmbinarea a două obiective pe care mi le propun mereu în cadrul acestui curs, şi anume implicarea în comunitate, atât de necesară în zilele noastre şi, sprijinirea studenţilor mei în a practica efectiv meseria înainte de a-şi finaliza studiile, voi reuşi, împreună cu aceştia să aduc o contribuţie pozitivă atât lor ca indivizi şi viitori profesionişti cât şi comunităţii!”, a declarat lector dr Veronica Ilieş, iniţiatoarea acestor programe.