monitorulcj.ro Menu
Educație

FOTO - UBB Cluj a celebrat la Paris Ziua Culturii Naționale

Universitatea Babeș -Bolyai a celebrat la Paris, prin rectorul Ioan Aurel Pop, Ziua Culturii Naționale dar și Mica Unire alături de diasopra română și instituțiile culturale românești din Paris.

UBB Cluj a celebrat la Paris Ziua Culturii Naționale. Sursă foto: Facebook Ioan Aurel Pop

Rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop s-a întânit la Paris cu diaspora culturală română din Franța și împreună au sărbătorit Ziua Culturii Naționale, Ziua poetului național Mihai Eminescu, precum și Mica Unire, care se serbează în data de 24 ianuarie.

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naționale, rectorul UBB Cluj a susținut conferința cu titlul ”România – între occidentul latin și orientul bizantin”, care a prezentat România ca și punte de legătură între cele două culturi.


”Întâlnirea de la Paris a fost una de suflet. Acolo m-am întâlnit cu mari oameni de cultură români alături de care am sărbatorit Ziua Culturii Naționale și cea a Unirii Mici. În cadrul întâlnirilor am susținut și o conferință  ‹‹România – între occidentul latin și orientul bizantin››, prin care am prezentat rolul României pentru cele două culturi, cel de punte de legătură și nicidecum cel de ‹‹invadatori›› așa cum ne consideră britanici, în contextul actual de liberalizare a pieței muncii. Românii au fost în Europa dintotdeauna”, a declarat pentru Monitorul de Cluj rectorul UBB, Ioan Aurel Pop.

Potrivit rectorului UBB Cluj, cultura românească este promovată constant în Franța prin intermediu a importanți intelectuali români invitați la Paris de Institutul Cultural ”Casa românească”, o asociație care are ca obiectiv organizarea de evenimente și manifestări prin care promovează valorile românești.