Educație
Copiii din Apahida au pedalat pentru sănătate
Ediția a treia a concursului de biciclete pentru copii “Sănătate pe 2 roți” a avut loc ieri în Apahida, evenimentul fiind organizat de grădinița din localitate.
Aproximativ 80 de copii din grupele mijlocii și mari au parcurs un traseu stabilit dinainte, iar la final, câștigătorii au fost premiați în cadrul unei festivități care a avut loc în fața Casei de Cultură din Apahida. Copiii din grupele mijlocii au parcurs un traseu mai scurt decât colegii lor mai mari. Copiii au fost supravegheați de părinți și de educatoare.
Scopul acestui concurs este acela de a a-i învăța pe copii importanța mișcării. “Suntem deja la ediția a treia a concursului nostru. Vrem să îi învățăm pe copii că mișcarea este importantă pentru dezvoltarea armonioasă. De asemenea, concursul le oferă ocazia să învețe să fie competitivi și să aibă încredere în forțele proprii”, a declarat educatoarea Emilia Bota, organizatoarea concursului.