monitorulcj.ro Menu
Educație

Sindicatele din Educație amenință cu proteste

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj (SLIPC) Lucia Cojocaru spune că dacă lucrurile vor fi tergiversate, este posibil să se organizeze proteste şi în perioada Bacalaureatului de vară.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta Ministerul Muncii miercuri şi joi, timp de două ore, pe fondul nemulţumirilor angajaţilor din sector, legate de pierderea unor sume importante din venit după aplicarea noii legislaţii a salarizării bugetarilor.

Acţiunile de pichetare vor avea loc miercuri între orele 13:00 şi 15:00 şi joi între orele 10:00 şi 14:00.
“FSLI, unde sindicatul preuniversitar clujean este afiliat, va picheta Ministerul Muncii. Decizia a fost luată datorită memoriilor care s-au înaintat atât Ministerului Muncii, cât şi Ministerului Educaţiei şi Guvernului în care atrăgeam atenţia asupra nemulţumirilor care erau în rândul salariaţiilor din învăţământul preuniversitar. Legea salarizării trebuie clar regândită pentru că sunt foarte multe anomalii la noi în învăţământ.

Nu se perturbă nimic în sstemul de învăţământ. Dacă lucrurile se vor tergiversa, ne pregătim să protestăm chiar în perioada Bacalaureatului din iunie”, a declarat liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru,  


"Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către Guvernul României. Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară", spun reprezentanţii federaţiei sindicale, într un comunicat de presă.

Revendicările sindicaliştilor

FSLI cere Guvernului modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri fiscal - bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu medical pierd sume importante din venit. FSLI solicită Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, privind salarizarea bugetarilor, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară a grilei de salarizare.

De asemenea, reprezentanţii FSLI spun că "majorarea acordată la 1 ianuarie 2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de trai al angajaţilor din educaţie să fie mai scăzut".

În plus, FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii privind salarizarea bugetarilor întrucât a creat discriminări atât în rândul angajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ. Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.

FSLI solicită Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.


Ultimul protest, în toamna anului trecut

Profesorii au ieşit în stradă la Cluj ultima dată în luna octombrie a anului trecut: „Fără educaţie nu există naţie”

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământul Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru, a declarat atunci că protestatarii sunt nemulţumiţi de tergiversarea adoptării unei noi Legi a Educaţiei, de calculul incorect al sporurilor, de poziţionarea funcţiilor didactice în Legea Salarizării şi de subfinanţarea Educaţiei.