monitorulcj.ro Menu
Educație

Studenții clujeni, pe podium la concurs de seism din SUA

Echipa Universității Tehnice din Cluj-Napoca s-a clasat pe podium la concursul Seismic Design Competition, pentru a cincea oară.

"Seismic Design Competition" este un concurs de inginerie seismică, organizat anual în Statele Unite ale Americii, în cadrul conferinței EERI (Earthquake Engineering Research Institute). Concursul se adresează studenților din ciclul de licență de pe întreg mapamondul, adunând peste 40 de echipe de la cele mai prestigioase universități tehnice. Anul acesta concursul a avut loc în Los Angeles, California.

Concursul presupune realizarea unei machete din lemn de balsa care simulează comportarea structurală a unei clădiri multi etajate. În cadrul acestuia,  modelul a fost supus la teste seismice și a fost evaluat din punct de vedere arhitectural, structural și economic. Studenții clujeni au continuat tradiția de a se poziționa pe podium, anul acesta alături de renumitele universități din California UC Berkeley și UC Los Angeles, obținând locul al treilea. De asemenea, studenții au obţinut bonusul pentru cea mai bună prezentare orală și premiul pentru cel mai bun design de tricou.


Echipa de anul acesta a fost formată din 10 studenți de la Facultatea de Construcții și 5 de la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca. Aceștia au fost îndrumați de 3 profesori coordonatori și un student doctorand. Lucrul pentru acest proiect a durat șapte luni și a presupus peste 400 de ore de implicare din partea fiecărui student.