monitorulcj.ro Menu
Educație

Ministrul Educației vrea să mute școlile profesionale la sat

Ministrul Educației caută să reducă abandonul școlar, una dintre cele mai mari probleme actuale în ceea ce privește învățământul românesc. Prima soluție este aceea de a muta școlile profesionale la sat. Ideea însă nu este bine privită de către profesori.

Ecaterina Andronescu le-a transmis primarilor de comune să sprijine Ministerul în înființarea de clase profesionale la sat.
“Acolo unde dvs. considerați că cei care pleacă din sat spre clasa a IX-a într-o școală profesională sau într-un liceu la oraș ar putea să rămână în sat – să luăm o clasă profesională de la oraș și o aducem acolo și o lipim de școala generală pe care o avem în satele noastre. În felul acesta profesionalizăm local acești copii pe care dvs. să îi aveți acolo”, a declarat ministrul Educației.

Declarația a fost făcută la Adunarea generală a Asociației Comunelor din România.


Școlile profesionale de bucătari-ospătari nu au șanse la sat

Mihai Andriescu, profesor în cadrul unei școli profesoniale de bucătari ospătari, spune că mutarea școlilor profesionale la sat nu va reduce abandonul școlar, fiindcă mulți copii renunță la școală din cauza mentalității părinților.


„Face o mare greșeală. Unde la sat sau în comune găsești unități de alimentație publică? Dacă ar fi pensiuni agro-turistice ar fi posibil, dar multe dintre ele sunt turistice, doar unitati de cazare. Nu au restaurant, nu au sectii de productie. Nu ar scadea rata de abandon pentru că aici nu școala este de vină, ci mai mult din familii pornesc problemele. Părinții le zic copiilor să nu mergă la școală fiindcă au nevoie de ei să îi ajute la munca câmpului sau cu animalelele. Asta este concepția în peste 60% din cazuri la țară. Am exemple care vin de la sat, sunt elevi foarte buni, le place meseria. Sunt cărora nu le place să fie nici ospătar, nici tâmplar, nici altceva. Dar după părerea mea nu așa se reduce abandonul școlar”, a declarat Mihai Andriescu, maestru instructor alimentație publică.

O soluție pentru criza forței de muncă


Pe de altă parte, dacă pentru elevii care au nevoie să facă practică pentru meseria de bucătar sau de ospătar nu prea sunt posibilități, pe alte domenii ar fi binevenite clasele profesionale la sat. Datorită platformei industriale de la Jucu, primarul comunei susține că ar fi un demers pozitiv, pentru a găsit o soluție la criza forței de muncă.

„Noi la Jucu avem doar clasele 1-8 si având platforma industrială acolo se caută forță de muncă calificată. Cei de pe platformă chiar au realizat un fel de școală duală, cu un liceu din Cluj, care specializează oamenii în acest domeniu. Mie chiar mi-ar conveni să fie clase profesionale, fiindcă nu se găsește forță de muncă calificată. Mi s-ar părea o idee bună”, a spus Valentin Doru Pojar, primarul comunei Jucu.