Educație
Rezultate Simulare Evaluare Națională: 64% dintre elevii clujeni au promovat examenul
Vezi care au fost cele mai bune școli din județ!
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a publicat datele statistice, privind rata de promovabilitate, la nivelul județului Cluj, pe discipline de examen, comparativ cu rezultatele de la simularea din anul școlar anterior, 2017-2018, pentru clasa a VIII-a.
Astfel, rata de promovabilitate la nivelul județului Cluj este de 64,71%, comparativ cu 59,87%, rată înregistrată în anul școlar anterior, sesiunea martie, a simulării examenului de Evaluare Națională, pentru clasa a VIII-a.
În ceea ce privește rata de promovabilitate, pe discipline de studiu, comparativ cu anul școlar anterior, 2017-2018, situația se prezintă astfel:
Limba și literatura română – 76,75% ( 2019), față de 70,75% (2018);
Matematică – 51,71% ( 2019), față de 46,38% (2018);
Limba maternă – 94,38% ( 2019), față de 87,63% (2018).
În județul Cluj, 4.817 elevi au susținut simularea examenului de Evaluare Națională 2019, la clasa a VIII-a.
Top școli!
Unitățile de învățământ preuniversitar care au înregistrat cea mai mare rată de promovabilitate sunt următoarele:
Mediul urban: Colegiul Național Emil Racoviță, Cluj-Napoca; Școala Gimnazială Spectrum, Cluj-Napoca; Liceul Teoretic Elf, Cluj-Napoca; Colegiul Național Andrei Mureșanu, Dej; Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca.
Mediul rural: Școala Gimnazială Gârbău; Școala Gimnazială Unguraș; Școala Gimnazială Săvădisla; Școala Gimnazială Geaca; Școala Gimnazială Călățele.