monitorulcj.ro Menu
Educație

Un elev clujean participă la un concurs de informatică în Irlanda

Băiatul a creat un program care să îi ajute pe elevi să aprofundeze lecțiile de la clasă

Daniel Antoniu Bence-Muk, elev în clasa a IV-a D la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca va participa în această primăvară la un concurs de informatică. Băiatul a creat un program care îi va ajuta pe elevi să aprofundeze lecțiile care le-au fost predate la clasă.

La prima vedere, Daniel pare un băiat ca oricare altul. Înalt, zvelt, cu o pereche de ochelari cu rame subțiri, puțin timid, elevul de clasa a IV-a ascunde în spatele privirii agere o inteligență aparte, curiozitate înnăscută și o pasiune aparte. Deși e mic, vorbește mai bine decât un om mare, e cumpătat și își alege cu grijă cuvintele, astfel încât să îl înțeleagă cât mai bine cei care îl ascultă.


Pasionat de informatică de mic

Daniel a fost mereu pasionat de informatică. La doar patru ani, se simțea atras de calculator și a început să își petreacă timpul urmărind tutoriale pe internet. Așa a început să învețe despre programare.

„Mă pasionau codurile și încercam să îmi creez micile mele programe”, mărturisește băiatul.


Când era în grupa mare la grădiniță, părinții l-au înscris la secția de informatică din cadrul Palatului Copiilor Cluj-Napoca unde, sub îndrumarea profesoarei Ramona Ioncef, a început să evolueze în această direcție. A învățat să facă jocuri în scratch (o platformă drag and drop), după care a urmat cursuri de programare la Academy Plus, timp de doi ani. În acea perioadă a participat la diferite competiții.

„În toamna anului trecut am fost admis la clasele de excelență de informatică, iar sub îndrumarea profesorului Adrian Miclea am participat la olimpiada locală, luând locul întâi pe oraș și al doilea loc pe județ. Tot în toamnă am participat la un concurs național, fiind selectat printre primii 50 din țară pentru a participa la o academie online de JavaScript”, povestește elevul.


Drumul spre Irlanda

De aproximativ trei ani, Daniel Bence-Muk urmează cursuri de Web Design, iar în prezent se pregătește împreună cu trainerul Andrei Brumboiu pentru competiția internațională de proiecte Coolest Project, din 5 mai 2019, care va avea loc în Dublin, Irlanda.

Un program care ajută copiii să învețe

Daniel va participa la concursul de la Dublin cu Area, proiectul pe care l-a creat.


„Area este un asistent personal care rulează pe Windows. Unul din scopurile principale ale asistentei este de a ușura activitatea utilizatorului de calculator, având funcții precum închiderea și blocarea vocală a calculatorului, alcătuirea unui jurnal privat cu un număr infinit de date, calcularea unor secvențe matematice la capacități înalte (de la calcularea șirului lui Fibonacci, până la calcularea constantei matematice π), un sistem de blocaj al calculatorului din 50 în 50 de minute pentru ca utilizatorul să facă pauze, un detector de mișcare și multe alte funcții interesante, respectiv distractive pentru utilizator”, explică Daniel.

De asemenea, Area mai are o funcție importantă cu ajutorul căreia orice elev poate să aprofundeze lecțiile pe care le învață la școală.


„Consider că cea mai importantă funcție este aceea de profesor virtual, cu rol de suport al elevului care are nevoie de aprofundarea lecțiilor studiate la clasă. Se adresează elevilor din clasa I până la clasa a XII-a”, adaugă băiatul.

Până la prezentarea proiectului la Dublin, Daniel dorește să adauge lecții precum ecuațiile de gradul doi sau lecții de istorie.

Susținut de cei din jurul său

Cadrele didactice se mândresc cu el, părinții îl ajută să își urmeze pasiunea, iar colegii săi îl admiră și îl susțin.

„Deși e slăbuț, are o putere imensă”, spune un coleg despre Daniel.

„De obicei Daniel își ajută colegii, le explică acolo nu înțeleg și problemele pentru el sunt foarte ușoare”, zice un alt coleg.

Astfel, iubit și apreciat, Daniel continuă să facă performanță.

„El singur lucrează, caută, propune proiecte pentru învățământul românesc. Este lăsat să își desfășoare pasiunea. El se relaxează prin munca asta de programare. Este pasionat și de lumea Cosmosului, deține foarte multe informații utile pe care de multe ori le transmite și colegilor. Ne mândrim cu el, copiii îl iubesc, îl apreciază. Este un băiat extraordinar de bun și de serios. Munca lui pe calculator, care s-a desfășurat timp de patru ani l-a ajutat să plece la concursul internațional de la Dublin. Să sperăm că va obține performanță la Dublin. Eu am încredere în el. Acolo totul este în limba engleză: interviul, prezentarea proiectului, întrebările puse de comisie. El este foarte bun și la limba engleză”, l-a descris Dorina Rus, învățătoarea lui Daniel.

„L-am cunoscut pe Daniel chiar în clasa pregătitoare. Este un copil dezinvolt, pasionat dintotdeauna de informatică și de limba engleză. Recent am aflat de la învățătoarea lui că ar participa la acest concurs de proiecte și îi dorim mult succes”, a spus Camelia Sîncrăian Pop, directorul școlii.