monitorulcj.ro Menu
Educație

Unul din trei elevi care a dat Evaluarea Națională în 2018 a avut medii mai mici cu 3 puncte, față de media de la clasă

Comparația dintre media obținută de elevii de clasa a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din 2018 și media pe care au avut-o la clasă în gimnaziu arată că notarea este destul de mult diferită, potrivit unei analize a Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR).

Concret, unul din 3 copii are medii cu peste trei puncte mai mari la clasă față de cele obținute la examen.

„Ne păcălim an de an copiii prin notarea de la gimnaziu”, susțin reprezentanții CDR, care au propus modificarea notării de la clasă și eliminarea mediei din gimnaziu din calculul mediei de admitere la liceu, într-un set de 43 de măsuri pentru educație, pe care le-au înaintat Ministerului Educației, potrivit edupedu.ro.


Rezultatele de la Evaluarea Națională 2018 arată că cei mai mulți copii (peste jumătate – 50,08%) au avut medii mai mici cu 1-3 puncte față de mediile de la clasă, potrivit datelor oficiale, prelucrate de departamentul pentru Educație al CDR. Doar 17% dintre medii sunt asemănătoare, adică au o variație între -1 și 1 punct. Între anii analizați, 2018 este anul cu cel mai mare număr de elevi care au o diferență de peste 3 puncte între media de la clasă și media de la examen.

Între propunerile făcute de CDR pentru reformarea sistemului de Educație, există și o serie de recomandări pentru îmbunătățirea evaluării elevilor:


1. Evaluare pentru învățare – revizuirea sistemului de notare prin adoptarea unuia bazat pe feedback, creștere și motivare a elevilor. Nota e formată din 3 aspecte – academic (cunoștințe), efort (abilități) și comportament (atitudini), se propune eliminarea totală a notei la purtare.
2. Standardizarea notării, a evaluării elevilor la clasă: care este nivelul minim de cunoștințe/competențe pe care trebuie să le aibă elevul pentru a trece clasa, la fiecare disciplină?
3. Eliminarea notei de la gimnaziu în calculul mediei de admitere – notele trebuie să reflecte nivelul real al elevului – analfabetismul funcțional trebuie depistat din timp, nu camuflat sub note nejustificate.
4. Toleranta 0 la furt/ copiat – obligatoriu pentru formarea caracterelor.