monitorulcj.ro Menu
Educație

Consilierul de stat Borbély, la Cluj-Napoca despre Agenda 2030: „Să înființăm Consiliul consultativ din care să facă parte experți!”

Contribuţia mediului academic la implementarea Agendei 2030 este un factor cheie pentru succesul acesteia, a declarat, marţi, la Cluj-Napoca, Borbély László, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea Babeş-Bolyai.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai, a organizat la Cluj-Napoca evenimentul „Educaţia pentru dezvoltare durabilă în cadrul învăţământului superior”. Conferinţa a reunit peste 70 de reprezentanţi din 20 de universităţi, din aproximativ 10 mari oraşe.

„Contribuţia mediului academic la implementarea Agendei 2030 este un factor cheie pentru succesul acesteia. În primul rând, o societatea sustenabilă se construieşte cu educaţie de calitate, care este şi unul dintre obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă. În acelaşi timp, am întâlnit foarte mulţi oameni bine pregătiţi a căror expertiză este necesară pentru a pune în practică Agenda 2030. De aceea, îmi doresc să înfiinţăm cât mai rapid Consiliul consultativ din care să facă parte aceşti specialişti”, a declarat Borbély László.


Prin acest eveniment, organizatorii şi-au dorit să exploreze oportunităţile pe care dezvoltarea durabilă le aduce mediului universitar, cât şi modul în care învăţământul superior poate promova o educaţie de calitate şi pentru dezvoltare durabilă, în spiritul Agendei 2030. Astfel, a fost adusă în discuţie inclusiv profesia de „expert în dezvoltare durabilă”, care deschide noi perspective pentru tineri, dar şi noi orizonturi de cercetare. La baza dezbaterilor a stat şi un „Document de reflecţie privind educaţia pentru dezvoltare durabilă la nivelul învăţământului superior din România”, care se regăseşte în integralitate pe site-ul dezvoltaredurabila.gov.ro.

Conform acestuia, rolul învăţământului superior în contextul dezvoltării durabile include educarea studenţilor, care astfel să dobândească cunoştinţe despre lumea în care trăiesc şi despre interacţiunea complexă dintre factorii economici, sociali şi de mediu. Un alt rol este acela de a identifica soluţii tehnice şi sociale pentru provocările prezentate de dezvoltarea durabilă, precum şi asumarea poziţiei de catalizator al învăţării asupra dezvoltării durabile, dincolo de barierele învăţământului superior, prin realizarea unor schimburi de cunoştinţe şi idei cu comunităţile locale, mediul de afaceri, guvern şi alte autorităţi.


În cadrul Conferinţei au mai susţinut discursuri secretarul de stat Ioan Groza, din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, prorectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Markó Bálint, precum şi vicepreşedintele Senatului UBB, Benedek József.