monitorulcj.ro Menu
Educație

Fără şcoală în schimburi. 1,8 mil. € pentru un nou corp de clădire la Şcoala “Iuliu Haţieganu”

Din 2016, Monitorul de Cluj a semnalat cazul elevilor de la Şcoala Generală "Iuliu Haţieganu" din Mănăştur care învaţă în condiţiile inumane: peste 1000 de copii stau îngrămădiţi în câteva săli de clasă, şcolarii fiind nevoiţi să meargă la cursuri pe schimburi.

De câțiva ani, elevii Școlii Gimnaziale Iuliu Hațieganu din cartierul Mănăștur merg la școală pe schimburi pentru că sediul unității de învățământ este mult prea mic raportat la numărul de elevi. Vorbim de peste 1.000 de copii, care învață îngrămădiți în 24 de săli de clasă. Trei ani, conducerea Primăriei Cluj-Napoca i-a dus cu zăhărelul și le-a promis că va cumpăra fostul sediu Telekom din vecinătatea școlii, urmând ca în acel imobil să facă săli de clasă suplimentare.

Între timp, Primăria a renunțat la cumpărarea fostului sediu Telekom. Acum se orientează spre construirea unui sediu nou.


Părinţii celor care învaţă la Şcoala Iuliu Haţieganu Cluj-Napoca din cartierul Mănăştur au venit de nenumărate ori, la şedinţele de Consiliu Local şi au cerut “urgentarea rezolvării situaţiei spaţiului” în care se desfăşoară activitatea şcolară a 39 de clase, cu o medie de 28 elevi/clasă, totalizând 1100 de elevi în numai 24 de săli de clasă.

Săptămâna viitoare consilierii locali vor aproba indicatorii tehnico-economici pentru extinderea Şcolii Gimnaziale “Iuliu Haţieganu” din Mănăştur.


Imobilul este situat pe strada Grigore Alexandrescu şi are un regim de înălţime de S+P+3E+Pod şi conţine săli de clase, laboratoare, puncte sanitare, birouri etc. Amplasamentul are suprafaţa de 11.950 mp, cu două corpuri de clădire, unul fiind şcoala cu suprafaţa de 800 mp şi o suprafaţă construită desfăşurată de circa 3.200 mp şi o sală de sport cu o suprafaţă construită de 570 mp.

“Datorită renumelui şcolii şi dezvoltării cartierului Mănăştur, se înregistrează o creştere constantă a numărului de elevi. În prezent, toate sălile de clasă sunt folosite la maxim. Şcoala nu deţine spaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţilor educative şi extracurriculare şi nici de un spaţiu adecvat. Pentru realizarea aceste investiţii, intenţia municipalităţii este de a îmbunătăţi calitatea infrastructurii şi a dotărilor din unităţile de învăţământ”, transmite municipalitatea.


Se propune realizarea unui corp nou de clădire P+3E+casa scării alipit de cel existent cu următoarele funcţiuni: 15 săli de clasă având capacitatea maximă de 448 elevi (10 săli de clasă a câte 30 de elevi, 2 săli de clasă a câte 32 elevi, 3 săli de clasă a câte 28 de elevi), spaţii birouri, bibliotecă, sala multifuncţională, grupuri sanitare etc.

„Se va extinde clădirea existentă în planul faţadei lateral stânga, iar conform documentaţiei, extinderea va avea un regim de înălţime P+3E. Accesul persoanelor cu dizabilităţi se va realiza prin intermediul unui lift. Pentru amenajarea unui spaţiu pentru activităţi şcolare în aer liber se propune ca pe corpul nou de clădire să fie prevăzută o terasă circulabilă închisă”, transmit reprezentanţii Primăriei.


Valoarea investiţiei se ridică la 8,9 milioane lei fără TVA, iar durata de realizare a investiţiei va fi de 22 de luni.